Tavi Colen, despre neînţelegerile cu Alin Oprea pe timpul trupei "Talisman": "M-am enervat şi am pus trei condiţii ca să mai cântăm împreună"

22 septembrie 2020   News

Tavi Colen şi Alin Oprea au format una dintre cele mai reuşite formaţii din România. Din păcate, trupa "Talisman" s-a destrămat, iar acum s-a aflat ce discuţii erau între cei doi artişti. Soţia lui Alin Oprea se pare că intervenea des în activitatea lor, ca trupă. 

În plin divorţ de soţie, Alin Oprea a apărut mai des la TV şi a dezvăluit că şi-ar dori să cânte din nou alături de Tavi Colen, fostul lui coleg. Îşi doreşte ca trupa "Talisman" să apară din nou în faţa publicului. Despre neînţelegerile dintre ei, Tavi Colen susţine că au început din momentul în care Alin a cunoscut-o pe Larisa, soţia de care divorţează acum. 

„Larisa a afirmat atunci că mâncam la ei şi-mi spăla chiloţii. A uitat să spună însă că oalele erau ale mele. La fel şi maşina de spălat în care îmi puneam chiloţii. Apoi a încercat să acapareze tot. Să o facă pe managerul trupei.”, a declarat Tavi pentru retetesivedete.ro.

„Mi-au furat şi numele. „Talisman” pe care l-am dat eu, într-o cameră de cămin studenţesc. Am martori. Ei l-au înscris la OSIM pe numele lor. Atunci m-am enervat şi am pus trei condiţii, ca să mai cântăm împreună: să nu mai bea înainte de spectacole, să nu mai vină niciodată nevastă-sa la spectacolele noastre şi să-mi dea numele de „Talisman” înapoi”, a mai zis el pentru aceeaşi sursă. 

Alin Oprea divorţează de soţie după 23 de ani de mariaj

Pare că divorţul dintre Alin Oprea şi soţia Larisa nu o să se sfârşească curând. Artistul face dezvăluiri neaşteptate despre cea care i-a fost alături peste 20 de ani. El spune că l-ar fi înşelat în repetate rânduri.

"Soţia mea îşi găsea consolarea în braţele altor bărbaţi. Am fost înzestrat cu o putere de sacrificiu ieşită din comun, reuşind să suport un temperament coleric, un caracter dominator şi agresiv, acceptând până şi răutatea, minciuna şi manipularea. Toate acestea însă până la momentul descoperirii infidelităţilor ei".

Mai multe