TEST: Cât de inteligent mănânci?

24 aprilie 2014   News

Se zice că eşti ceea ce mănânci. Dar eşti, oare, şi conştient de pericolele ascunse din gustările tale? Te provocăm să alegi dintre aceste perechi de alimente pe cel pe care-l consideri mai sănătos. Verifică apoi rezultatul şi descoperă IQ-ul meselor tale zilnice!

Se zice că eşti ceea ce mănânci. Dar eşti, oare, şi conştient de pericolele ascunse din gustările tale? Te provocăm să alegi dintre aceste perechi de alimente pe cel pe care-l consideri mai sănătos. Verifică apoi rezultatul şi descoperă IQ-ul meselor tale zilnice!

Sandvişul cu ouă şi şuncă SAU Un bol de granola?

Click pe urmatoarea să vezi răspunsul corect!

Câştigător: Sandvişul cu ouă şi şuncă

Da, este un pic surprinzătoare această alegere, dar să vedem de ce! Sandvişul tradiţional în Marea Britanie este făcut cu brioşe englezeşti pentru micul dejun, care au doar 100 de calorii, un ou şi o felie de bacon slab. În plus, primeşte puncte pentru cât de bine satură. De obicei, un bol întreg cu amestec de cereale şi fructe uscate poate conţine circa 400 de calorii. Dacă adaugi şi lapte cu un conţinut de grăsime de 2%, ţi-ai sabotat întregul mic dejun.

Filet mignon şi un cartof copt SAU Salată Caesar cu pui?

Câştigător: Filet mignon şi cartof copt

O fi ea salată, dar specialitatea Caesar este plină cu tot felul de sosuri grase şi conţine, pe deasupra, crutoane şi brânză. O bucată mică de filet mignon poate fi cantitatea perfectă de carne slabă de vită pe care o poţi consuma fără griji pentru silueta ta. În ceea ce priveşte cartofii, secretul stă în dressingul cu care îi acoperi. În loc de maioneză sau unt, serveşte-l cu un sos de roşii picant. Şi dacă este un cartof mai mare, mănâncă doar jumătate!

Sandviş cu salată de ton şi maioneză SAU Hamburger?

Câştigător: Hamburger

De fapt, în acest duel, maioneza a fost veriga slabă. Căci salata de ton este, într-adevăr, o alegere sănătoasă pentru dieta ta, însă în momentul în care pui şi maioneză, adaugi vreo 200 de calorii sau chiar mai multe. În schimb, mult blamatul hamburger, în varianta cu carne slabă de vită, legume, muştar şi ketchup, nu sare de 280 de calorii.

Croissant SAU Covrig cu cremă de brânză ?

Câştigător: Croissant

E drept că nu vei găsi prea mulţi nutrienţi într-un produs realizat din făină rafinată şi unt, dar, în mod surprinzător, croissantul este cel mai puţin dăunător dintre cele două. Asta deoarece, spre deosebire de cele peste 400 de calorii conţinute de un produs de patiserie pe bază de cremă de brânză, croissantul, cu ale sale 250 de calorii, este mai degrabă o gustare nutritivă, decât o capcană alimentară.

Îngheţata pe băţ sau iaurt îngheţat ?

Câştigător: Îngheţata pe băţ

Aici, este vorba despre porţii. Iar una de iaurt îngheţat, chiar dacă sună ca o alegere sănătoasă, este mai nocivă, vă vine să credeţi sau nu, decât îngheţata pe băţ. Chiar dacă alegi 100 de grame de iaurt îngheţat, poţi fi sigur că acolo va fi îngrămădită o cantitate dublă. Nu mai bine rămâi la tradiţionala îngheţată, mai ales dacă este una de 50-70 de grame?

Taco cu carne de porc SAU Burrito de pui ?

Câştigător: Taco cu carne de porc

Despachetează un burrito mare şi vei vedea că ai de-a face cu o tortilla de mărimea unui sombrero! Şi lăsând deoparte faptul că acest tip de lipie are sute de calorii provenind din carbohidraţi, înveleşte şi multă brânză, guacamole, smântână, fasole şi orez. Pe de altă parte, un taco este compus tot dintr-o lipie, însă una de dimensiune mai mică şi preparată din fulgi de porumb. Mai sănătoasă, deci. Nici ingredintele nu abundă în bombe calorice, pe lângă carnea de porc regăsindu-se ceapă, salată verde şi sos picant de roşii.

foto: shutterstock

Mai multe