"The Crown" şi "Gambitul Damei", câştigătoare la Globurile de Aur, într-o ceremonie specială de pandemie, împărţită între Los Angeles şi New York

1 martie 2021   News

Anul acesta, Globurile de Aur au avut o organizare aparte, ţinând cont de condiţiile pandemice. Tina Fey şi Amy Poehler au fost gazdele ediţiei cu numărul 78 a Globurilor de Aur

Tina a fost gazdă din Rainbow Room, în New York, iar Amy, din Beverly Hilton hotel, Los Angeles, iar show-ul nu a mai avut aparte de publicul numeros, cu multe vedete. Marii câştigători ai acestei ediţii se numără printre preferaţii marelui public în timpul pandemiei, momentele galei fiind un mix între cele din decorurile Globurilor de Aur şi transmisiile video, majoritatea câştigătorilor exprimându-şi emoţiile de la distanţă, din propria casă.

Globul de Aur pentru cea mai bună serie limitată de televiziune a plecat către "Gambitul Damei" - în aceeaşi categorie fiind nominalizate şi "The Undoing", "Unorthodox", "Small Axe" şi "Normal People". Iar cea mai bună actriţă într-o serie limitată a fost aleasă actriţa principală din "Gambitul Damei", Anya Taylor-Joy, care a avut concurenţă grea în categoria ei. Celelalte nominalizate au fost: Cate Blanchett, pentru "Miss America", Nicole Kidman, pentru "The Undoing", Shira Haas, pentru "Unorthodox" şi Daisy Edgar-Jones, pentru "Normal People".

Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar dintr-o serie limitată a fost câştigat de Gillian Anderson, interpreta lui Margaret Thatcher în "The Crown". Gillian le-a învins astfel pe Helena Bonham Carter, colega ei de distribuţie din "The Crown", Julia Garner ("Ozark"), Cynthia Nixon ("Ratched") şi Annie Murphy ("Schitt's Creek"). Şi, desigur, cel mai bun serial dramatic a fost ales "The Crown" - categorie la care producţia a concurat cu "Ratched", "Ozark", "The Mandalorian" şi "Lovecraft Country". Tot din distribuţia "The Crown" a fost şi câştigătorul trofeului pentru cel mai bun actor într-un serial dramatic - Josh O'Connor. 

Cel mai bun serial de comedie a fost desemnat "Schitt's Creek" - nominalizate fiind şi "Emily in Paris", "The Flight Attendant", "The Great" şi "Ted Lasso".

Cel mai bun actor într-un film - Musical sau Comedie a fost desemnat Sacha Baron Cohen, pentru "Borat Subsequent Moviefilm". Cea mai bună actriţă într-un film - Musical sau Comedie a fost aleasă Rosamund Pike, pentru rolul din "I Care A Lot". Trofeul pentru cel mai bun actor într-un film - Dramă a fost acordat post-mortem lui Chadwick Boseman, iar cel pentru cea mai bună actriţă într-un lung-metraj dramatic a plecat către Andra Day - din "The United States vs. Billie Holiday", o categorie la care au concurat şi Frances McDormand ("Nomaland"), Viola Davis ("Ma Rainey's Black Bottom"), Vanessa Kirby ("Pieces of a Woman") şi Carey Mulligan ("Promising young Woman"). Globul de Aur pentru cel mai bun film a fost acordat producţiei "Nomaland" - la acceaşi categorie fiind nominalizate "The Father", "Mank", "Promising Young Woman" şi "The Trial of the Chicago 7". Jane Fonda a fost onorată cu premiul Ceci B. DeMille.

Foto: Profimedia

Mai multe