„The Vampire Diaries” se termină! Iar Nina Dobrev se-ntoarce în scenele finale

11 aprilie 2016   News

Din 2009 şi până în prezent, serialul  ”Jurnalele vampirilor” a fost unul dintre cele mai de succes pelicule pentru adolescenţi. Dar, din păcate, creatorii serialului au decis că e timpul ca acesta să se încheie.

Ian Somerhalder, unul dintre actorii care au un rol principal în acest serial, a anunţat sâmbătă că mai urmează un singur sezon din mult îndrăgitul sezon. Aşadar, fanii acestui serial se vor mai putea bucura de un ultim sezon, respectiv sezonul opt, pentru care actorii n-au început încă să filmeze.

Ian, în rolul lui Damon

”Am decis să mai facem un ultim sezon pentru a restabili dreptatea în această poveste”, a declarat actorul care-l joacă pe Damon Salvatore în această ficţiune.

Înainte ca Ian să dezvăluie că serialul se va încheia, actriţa Kat Graham anunţase că după sezonul 8 va părăsi serialul.

Au format un cuplu şi pe micile ecrane, şi-n realitate

Partea bună este că Nina Dobrev, cea care i-a dat viaţă Elenei Gilbert în această ficţiune, se va întoarce în serial înainte de final. Nu se ştie încă sub ce formă, însă unele surse au declarat că este o certitudine faptul că actriţa va juca din nou alături de fostul ei iubit, Ian, în acest serial.

foto: arhivă personală

Mai multe