Ținute jenante la Oscaruri! Cine a primit "trofeul" pentru cel mai prost îmbrăcat de pe covorul roșu

11 martie 2024   News

Covorul roșu de la Premiile Oscar le-a găzduit pe unele dintre cele mai mari și mai strălucitoare vedete de la Hollywood. Cu toate acestea, același covor a servit drept fundal și pentru unele dintre cele mai mari greșeli vestimentare din sezonul premiilor.

E cât se poate de clar că și la cea de-a 96-a ediție a Premiilor Academiei unele vedete pur și simplu nu și-au învățat lecția legată de dress-code.

Una dintre câștigătoarele la această categorie a fost, fără supărare, senzația muzicală Billie Eilish. Culmea, artista a triumfat și pe bune, alături de fratele său, Finneas, la categoria cel mai bun cântec.

Dar talentata Billie a atras privirile și din motive greșite la Premiile Academiei de anul acesta. Purtând o fustă alb-negru din tweed și un blazer negru rigid, tânăra de 22 de ani arăta mai mult ca o elevă obraznică de la școala catolică. Imaginea nu a fost ajutată de adăugarea unor șosete albe până la gambă la pantofii ei cu baretă și cu toc pătrat.

Dwayne Johnson, mai cunoscut ca The Rock, ar fi putut merge la sigur cu un smoking negru, dar a preferat un costum lucios și incredibil de bizar, într-o nuanță argintie.

În topul Așa Nu! s-a clasat și actrița Janae Collins din filmul nominalizat Killers of the Flower Moon, aceasta adoptând o ținută neinspirată cu tutu roz, ca de balet, în partea de jos.

În top a intrat și vedeta YouTube Liza Koshy, dar nu neapărat din cauza rochiei, ci a pantofilor hidoși purtați pe sub aceasta, cu niște platforme și tocuri criminal de înalte, care i-au cauzat și căzătura virală de pe covorul roșu. 

Cât despre tânăra actriță Hailee Steinfeld, aceasta a părut aterizată dintr-un film de la Bollywood, cu o rochie de la Elie Saab cu croială ciudată, detalii aurii demodate și un material șifonat la poale.

La limita dintre bine și prost îmbrăcate s-a situat actrița Jennifer Lawrence, care a purtat o rochie Dior cu o croială retro superbă, însă bulinele au fost un pic cam mari pentru o ținută de gală.

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe