Tom Cruise, fotografiat alături de fosta iubită a lui Ben Affleck! Există o legătură romantică între ei?

18 martie 2025   News

Ana de Armas este una dintre cele mai frumoase reprezentante ale actrițelor tinere. Are o senzualitate debordantă, un talent actoricesc remarcabil și este cunoscută și pentru statutul său de fostă iubită a lui Ben Affleck.

Pe de altă parte, Tom Cruise nu mai are nevoie de nicio prezentare. Starul francizei "Top Gun" și actrița mai tânără cu 26 de ani au fost văzuți din nou împreună.

Asta i-a făcut pe reprezentanții anumitor tabloide să se întrebe dacă există ceva romantic între ei.

Ei bine, potrivit Daily Mail, între cele două vedete ar fi vorba doar de ceva profesional, nicidecum romantic. Tom Cruise și Ana De Armas colaborează profesional, s-a anunțat, după imaginile exclusive prezentate de HELLO!, când cei doi sunt numai un zâmbet, surprinși la Londra.

Actorii au fost fotografiați de două ori sosind la un heliport din Battersea, sud-vestul Londrei, săptămâna trecută, la doar o lună după ce au luat masa în preajma Zilei Îndrăgostiților.

Căci da, Tom Cruise și Ana de Armas au fost văzuți la mijloc de februarie în cartierul Soho din Londra, unde s-au bucurat de o seară distractivă. Întâlnirea lor a stârnit încă de atunci tot felul de comentarii. Romantism la vedere între megastarul de la Hollywood și actrița cubaneză? Adevărul este că au luat cina la unul dintre cele mai renumite restaurante din oraș la o dată foarte importantă: de Valentine's Day, potrivit "Daily Mail".

Dar apropiați ai celor doi au detaliat DailyMail.com că intențiile lui Tom Cruise sunt departe de a fi romantice, chiar dimpotrivă! Actorul ar fi interesat de Ana pentru proiecte viitoare, inclusiv pentru o continuare a producției Days of Thunder, după ce continuarea Top Gun: Maverick a avut succes.

„Totul între Tom și Ana este nevinovat”, a mai spus sursa. „Ei vor să discute despre viitoarele filme pe care le-ar putea face împreună. Unul dintre acestea ar fi ”Zilelor tunetului”. Depinde de idee și, în cele din urmă, de scenariu.”

Deși nu au lucrat niciodată împreună, Ana de Armas este o mare admiratoare a lui Tom Cruise, mai ales că el şi-a filmat propriile scene de acțiune, fără dublură. Într-un interviu acordat "USA Today", ea a recunoscut că „nu eram încă la nivelul lui Tom Cruise. Dar acum pot aprecia 100% ceea ce face el și înțeleg perfect de ce o faci. Este uluitor." În plus, ea a fost prezentă şi la premiera "James Bond No Time to die".

În viața amoroasă, Ana de Armas nu a fost prea norocoasă, deși este o femeie superbă. A fost căsătorită o singură dată, cu actorul Marc Clotet în 2011, dar au divorțat doi ani mai târziu.

După ce a lucrat ceva în Spania, în 2014 a decis să traverseze oceanul și să-și încerce norocul în Mecca cinematografiei. Între timp, ea a avut mai multe relații romantice cunoscute cu actorul Édgar Ramírez și artistul cubanez Alejandro Piñeiro, dar şi o relaţie incendiară cu Ben Affleck.

Foto: GettyImages

Mai multe