Tom Cruise i-a pus divorțul pe masă lui Nicole Kidman când aniversau 10 ani de mariaj. Diva a detaliat cum s-a răzbunat: ”Pe tocuri, că el e scund”
Pentru lumea exterioară, Nicole Kidman părea să trăiască o viață fantastică în rolul de soție a starului Tom Cruise.
În realitate, a fost altceva, după cum actrița a povestit, la mai bine de un deceniu după divorțul cuplului.
„Eu și el ne aflam parcă într-o bulă”, i-a spus Kidman autoarei Patricia Bosworth, într-un interviu al revistei Du Jour. „Deveniserăm foarte dependenți unul de celălalt.”
Cuplul părea fericit și au adoptat împreună doi copii, Isabella și Connor, dar la doar două luni după ce au sărbătorit cea de-a 10-a aniversare a nunții lor, vedeta din „Top Gun” și-a anunțat divorțul, fără să prezinte vreun motiv presei. Nu a zis decât: „Nic știe de ce”.
Presa a vuit și la mulți ani după, australianca a admis că a primit actele de divorț odată cu aniversarea de 10 ani a căsătoriei. Ea a spus: ”La început, a fost un șoc. Dar, în cele din urmă, m-am simțit eliberată!”.
Când a fost întrebată ce a ajutat-o să se vindece, ea a răspuns șăgalnic: ”Mi-am pus tocuri, lui nu-i plăcea asta, pentru că e mai scund decât mine.”
În felul acesta, vedeta a reușit să treacă peste dezamăgire: cu umor și optimism.
Răzbunarea lui Nicole Kidman
Întrebată cum a făcut față sfârșitului brusc al căsniciei sale, a spus că primul lucru pe care l-a făcut a fost să iasă și să-și cumpere o pereche de tocuri. Nu orice tocuri. Tocuri înalte. Așa că, atunci când relația s-a încheiat, alegerea ei de încălțăminte a devenit o declarație discretă și puternică: „Nu i-a plăcut asta pentru că era mai scund decât mine.” Nu era vorba de modă. Era vorba de libertate.
Nicole Kidman și-a construit ulterior o carieră fulminantă, fiind una dintre cele mai relevante vedete de la Hollywood și în prezent.
A câștigat un premiu Oscar pentru The Hours în 2003 și a devenit una dintre cele mai respectate actrițe ale generației sale. De asemenea, a găsit și marea dragoste, având un mariaj reușit și longeviv cu muzicianul Keith Urban, cu care are două fiice biologice. Totuși, ironia face ca și noul soț să fie scund, dar asta nu este o problemă, Nicole poartă tocuri oricum.
Uneori, cea mai bună răzbunare este să trăiești bine și să porți tocuri fără să-ți ceri scuze.
Foto: Profimedia