Totul despre Hugh Grant, cel mai dorit burlac din Anglia
Este eternul îndrăgostit din comediile romantice, dar el însuşi îşi găseşte cu greu perechea. Asta nu l-a împiedicat, însă, să aibă patru copii, din relaţiile încurcate cu două partenere total opuse, şi niciunul cu femeia vieţii lui.
Hugh Grant
Pe ecrane, le-a şoptit vorbe dulci şi le-a ţinut în braţe pe Andie MacDowell (Patru nunţi şi o înmormântare, 1994), Emma Thompson (Sense and Sensibility, 1995), Julianne Moore (Nouă luni, 1995), Julia Roberts (Notting Hill, 1999), Renée Zellweger (Jurnalul lui Bridget Jones, 2001), Sandra Bullock (Dragoste cu preaviz, 2002), Drew Barrymore (Muzica şi versurile, 2007), Sarah Jessica Parker (Ce-o fi cu soţii Morgan?, 2010) şi, mai nou, Meryl Streep (Florence Foster Jenkins, 2016). În realitate, mult râvnitul burlac Hugh Grant (56) s-a lăsat greu prins în mreje, iar la altar... niciodată! Să-l fi plictisit într-atât de tare repetiţiile în hainele de mire pe platourile de filmare?
Cu siguranţă, mama sa, profesoara Fynvola Susan MacLean, a visat să-l vadă însurat şi fericit. Din păcate, ea s-a stins în 2001 din cauza unui cancer pancreatic, fără a avea bucuria de-a se vedea măcar bunică. Iar tatăl său, James, fost militar antrenat la Sandhurst, cu oarece origini nobile şi care şi-a întreţinut familia din vânzările unei mici firme de covoare, e fericit că unul dintre cei doi băieţi ai săi i-a dus visul artistic mai departe. De altfel, încă din copilărie, lui Hugh John Mungo Grant i s-a pus penelul în mână şi a fost plimbat pe la expoziţii de pictură, concerte şi piese de teatru, însuşi tatăl său fiind un talentat peisagist, dar şi un iubitor de dramaturgie. E-adevărat că Hugh prefera, în primii săi ani, să fie pe terenul de rugby, de fotbal şi de cricket, făcându-i concurenţă serioasă părintelui său şi la golf. Iar verile, petrecute la bunicul din Scoţia, treceau între partidele de pescuit şi antrenamentele cu puşca de vânătoare – „principalele îndeletniciri ale unui bărbat“, după cum îi tot repeta bunicul său.
Jurnalul lui Bridget Jones, 2001
istoria artelor şi teatru şi, graţie unei burse Galsworthy, a ajuns la prestigioasa Universitate Oxford, unde a studiat Filologia şi a ajuns să iubească şi camera de filmat, turnând chiar înainte de absolvire cadre pentru pelicula
, în regia lui Michael Hoffman. Era anul 1982, când începuse să scrie şi critică literară sub pseudonimul John Mungo şi când avea şi propria trupă de comedie numită The Jockeys of Norfolk. O vreme, a lucrat în diverse teatre şi a prins roluri mărunte în seriale de televiziune, remarcându-se, în 1987, în filmul
, în regia lui James Ivory, care i-a adus premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de Film de la Veneţia. Au urmat rolurile din
(1988),
(1988),
(1990),
(1991),
(1991),
(1992) şi
(1993). Dar abia în 1994, odată cu lansarea filmului
, Grant a devenit star internaţional, cu un prim Glob de Aur în palmares şi cu o popularitate care i-a clădit un pod sigur peste Ocean.
Ca englez în America, cu un accent dificil de copiat şi cu o simpatie şi mai greu de egalat, a fost „frumuşelul“ perfect pentru comediile romantice. Hollywoodul l-a primit cu braţele deschise, iar New York-ul l-a momit cu petreceri scandaloase şi cu femei frumoase. Dar tot L.A.-ul i-a pus capac când, în iunie 1995, a fost săltat într-un raid al poliţiei tocmai când Divine Brown, o prostituată pescuită de pe celebrul Sunset Boulevard, îi făcea sex oral în maşină. După o noapte petrecută în arestul poliţiei, Hugh era arătat cu degetul la toate talkshow-urile şi în toate tabloidele de pe ambele maluri ale Atlanticului. Un episod care a dus la căderea din Olimp a lui Cupidon made in UK! Tot asta avea să zguduie din temelii şi povestea de dragoste pe care o trăia alături de frumoasa actriţă Elizabeth Hurley încă din 1987. Englezoaica a preferat atunci să închidă ochii şi să lase lucrurile să se reaşeze în matcă, dar nimic nu mai era la fel. După 13 ani împreună, Liz obosise să tot aştepte inelul de logodnă şi, în 2000, a pus capăt poveştii.
Hugh Grant şi Elizabeth Hurley
Culmea e că, după despărţirea lor, tot Hugh avea să fie cel surprins atunci când, în vara anului următor, Liz era însărcinată cu Steve Bing. Asta nu l-a împiedicat, însă, să intre în formaţia celor şapte naşi de botez ai fiului ei, Damian Charles Hurley, căci tocmai ce-şi promiseseră că vor rămâne cei mai buni prieteni. De un alt şoc a avut parte în 2007, când actriţa i-a dat lovitura de graţie îmbrăcând rochia mireasă şi oferindu-şi inima bogătaşului indian Arun Nayar. Însă, după alţi patru ani, tot Hugh avea s-o consoleze după divorţ. Şi chiar şi mai recent, de revelionul 2013, după povestea ei eşuată cu jucătorul australian de cricket Shane Warne, cu care s-a logodit de două ori! Cumva, însă, între relaţiile lui neştiute, din care au rezultat patru copii, şi rolurile lui de ginerică, Elizabeth Hurley (51) continuă să facă parte şi acum din viaţa lui, aşa cum o dovedesc şi fotografiile în care au fost surprinşi recent de paparazzi Daily Mail în faţa casei ei din Chelsea, de unde Hugh venise s-o ia cu Ferrariul lui argintiu. Privind la scena aproape casnică dintre cei doi, nu ştim cum să interpretăm „amiciţia“ pe care şi-o reafirmă ori de câte ori au ocazia...
Invitat în emisiunea lui Howard Stern, Hugh Grant a încercat să dea câteva lămuriri referitoare la cum vede el viaţa de familie. „Întotdeauna i-am admirat pe francezii şi pe italienii care sunt foarte devotaţi căsniciilor lor. Ei iau căsătoria foarte în serios, dar tot ei sunt capabili să înţeleagă că ar putea avea alţi «vizitatori» la ceaiul de la ora cinci. Trebuie doar să nu te lauzi niciodată cu asta. Ei nu spun niciodată nimic, însă acesta este lucrul care le menţine funcţionale mariajele“, crede el. „Pot să înţeleg aspectul drăguţ, atunci când te căsătoreşti cu persoana potrivită, care îţi este şi cel mai bun prieten – o situaţie confortabilă şi ideală. Dar oamenii fac atât de multe greşeli! Cum aş putea crede eu că oamenii au fost făcuţi pentru a rămâne fideli în relaţii monogame, lungi de 40 de ani? Nu, nu şi nu! Cine a spus aşa ceva? Poate doar Biblia sau ceva asemănător. Nimeni nu a spus vreodată că asta este o idee bună! Cred că există ceva lipsit de romantism în orice căsnicie, ceva ce te face să te închizi în tine“, a adăugat actorul britanic. „Copiii mei mă plac aşa cum sunt. Ei ştiu cu ce mă ocup, chiar dacă nu mai fac atât de multe filme acum şi îmi pierd timpul făcând politică şi alte lucruri. Şi da, cred că mă voi opri la patru copii!“.
Hugh Grant cu unul dintre fiii săi şi cu Anna Elisabet
Tatăl a patru copii
Actorul a devenit tatăl primilor trei copii în doar 15 luni! Astfel, în septembrie 2011 s-a născut Tabitha, rezultată din relaţia lui cu Tinglan Hong, recepţionistă la un restaurant chinezesc din Londra. Cel de-al doilea copil s-a născut în septembrie 2012, iar mama băieţelului este producătoarea suedeză de televiziune Anna Elisabet Eberstein (foto sus), care a avut ceva de furcă cu Hugh, actorul recunoscând abia după un an paternitatea copilului. Şi asta pentru că, între timp, actorul a reluat relaţia cu Tinglan Hong, care a rămas din nou însărcinată şi a născut la trei luni după Anna un băieţel, pe care l-a botezat Felix Chang. În decembrie 2015, Anna s-a întors şi i-a născut cel de-al patrulea copil, o fetiţă.
foto: guliver/getty images/rex features, photoland/ age fotostock, hepta, www.cinemagia.ro