Trecutul lui Boris Johnson. Celebrul premier britanic a avut o aventură chiar şi cu o colegă de partid

Succesorul Theresei May, ales cu misiunea clară de a scoate Anglia din UE, jonglează ca imagine între bufonul regal şi restauratorul politicii pur englezeşti.

E omul-cheie în noua ordine europeană, dar şi un personaj savuros. Cu părul veşnic răvăşit şi aerul uşor şleampăt, Boris Johnson te poate păcăli cu nonşalanţa cu care abordează unele teme vitale, de la problemele comunitare, până la criza pandemică actuală. Totuşi, în mediul politic conservator din care s-a ridicat e ştiut de ani buni ca fiind un eurosceptic convins şi, deşi nici acum nu e creditat de întreaga tabără Tory, a fost singurul dispus să-şi asume rolul decident în chestiunea Brexitului.

Descris drept „un lider care sfidează aproape orice normă“, „un narcisist politic care-şi trâmbiţează reuşitele înainte de-a le scrie“, Alexander Boris de Pfeffel Johnson este, din 24 iulie 2019, cel de-al 55-lea premier britanic – o funcţie la care a visat o viaţă şi pe care a primit-o (ce coincidenţă numerică!) la 55 de ani. Cumva, privindu-i giumbuşlucurile, grimasele, felul în care relaţionează cu presa şi modul în care îşi ambalează discursurile, e ca un copil mare ale cărui curiozitate şi bucurie de-a face jocuri nu au stagnat odată cu maturitatea. Cei mai puţin surprinşi sunt, desigur, părinţii şi cei trei fraţi ai săi, care-l ştiu de-o viaţă ca fiind energic şi competitiv, cu un spirit nărăvaş ivit pe lume în 1964 în Manhattan, într-o casă de vizavi de faimosul Hotel Chelsea (locul preferat al multor vedete rock), şi libertin modelat atât de anii petrecuţi în idilicul Sommerset, cât şi de cei petrecuţi la Washington, Bruxelles şi oriunde era relocat tatăl său, Stanley, diplomat la Banca Mondială şi la Comisia Europeană.

Cele 32 de mutări de pe un continent pe altul, în doar 14 ani, sigur şi-au pus amprenta pe personalitatea sa, dar mai ales pe cea a mamei lui, Charlotte Fawcett, o pictoriţă care a suferit, la un moment dat, o cădere psihică nervoasă, fiind internată nouă luni, iar copiii săi trimişi la internat. Aceasta a fost şi perioada în care Boris a devenit foarte orientat către cărţi, visând să aibă un destin aparte. „De câte ori îl întreba cineva ce voia să se facă, spunea: regele lumii. Credea că este un loc de muncă pe care-l putea avea şi că va îndeplini toate cerinţele“, spunea sora lui, Rachel.

Cumva, şi-a intuit destinul politic, deşi nu ştim cât înţelegea la acea vreme din originile sale.

Strămoşii săi sunt un amestec de creştini englezi, musulmani turci şi evrei din Europa de Est. Străbunicul matern a fost un rabin lituanian ortodox, în timp ce străbunicul patern a fost un activist politic turc, Ali Kemal, linşat, se pare, de naţionalişti. Cât despre numele Boris, acesta i-a fost dat după un prieten de familie, emigrant rus. Mai târziu, însă, a început să-şi conştientizeze moştenirea genetică. „Nu-mi amintesc să fi predat cuiva care să înveţe mai repede“, îşi aminteşte un profesor la Ashdown House, mândru că fostul său elev a ajuns un eminent beneficiar al Bursei Regelui la colegiul Eton – aşa-numita „pepinieră de prim-miniştri“, faimoasa şcoală privată la care Boris a fost coleg cu David Cameron şi cu Vicontele Althorp, fratele Prinţesei Diana.

Câţiva foşti studenţi şi-l amintesc drept „scrobit, foarte englez, cam excentric, cu un caracter distinct, dezordonat, foarte inteligent, sclipitor chiar şi un formidabil partener de dezbateri“. Totodată, un remarcabil actor, care a descoperit că-şi poate captiva audienţa prin râs, un instrument subtil al manipulării. Ulterior, a căştigat o altă bursă la Oxford. David Cameron, William Hague, Michael Gove şi Jeremy Hunt, actuali lideri ai Partidului Conservator, erau tot la Oxford în acea vreme. „Ce trupă ascuţită la minte eram! Probabil că suntem şi acum“, a glumit, la un moment dat, Boris Johnson. Tot atunci a scris pentru ziarele The Times şi The Daily Telegraph, fiind corespondent la Bruxelles şi jurnalistul preferat al lui Margaret Thatcher, pentru că-i ridiculiza pe comisarii europeni.

De la cronicile acide din ziarul tipărit a trecut la pamfletele publicaţiei Spectator şi la show-ul satiric Am o ştire pentru tine, de la BBC. Celebritatea câştigată i-a permis să intre în Parlament, în 2001. Şi poate ar fi ajuns chiar mai devreme în prim-planul politicii, dacă, după divorţul din 1993 de prima nevastă, Allegra Mostyn-Owen, nu şi-ar fi pus în pericol şi cel de-al doilea mariaj, cel cu mama celor patru copii ai săi, Marina Wheeler, având o aventură cu o colegă de partid, Petronella Wyatt.

În 2008, ajungea primar al Londrei, pentru două mandate consecutive, timp în care construcţia de case a crescut, criminalitatea a scăzut, iar „bicicletele lui Boris“ au umplut străzile oraşului. Mai mult, capitala a găzduit, în 2012, Jocurile Olimpice, pe care le-a promovat coborând pe tiroliana din Victoria Park - la mijlocul căreia a rămas suspendat în aer! Dar nici această bufonerie nu l-a împiedicat să fie numit ministru de Externe, Theresa May dorindu-şi în Cabinet susţinători pro-Brexit.

Acum, ca succesor al acesteia şi ca mândru urmaş al lui Winston Churchill, a cărui personalitate o divinizează şi pe care a contemplat-o într-un volum biografic dedicat, Boris Johnson îşi arogă meritul de a fi scos Anglia din UE şi bucuria de a fi reintrat în graţiile Reginei, măcar şi numai pentru suferinţa pricinuită de infectarea cu Coronavirus. Şi, ce să vezi, până şi viaţa amoroasă a luat o turnură favorabilă, mai tânăra lui logodnică, Carrie Symonds (31) făcându-l din nou tată.

Foto: Profimedia