Trecutul zbuciumat al iubitului Sandrei Bullock

Actualizat:

Odată cu oficializarea relaţiei cu fotograful şi modelul Bryan Randall, actriţa trebuie să o primească în viaţa ei şi pe fiica acestuia.

Sandra şi Bryan

Când „America’s Sweetheart“ s-a dis­tanţat de căsnicia toxică cu Jesse Ja­mes, în 2010, şi şi-a alinat durerea prin adopţia micuţului Louis (5), viaţa părea că îi zâmbeşte din nou. Dacă până în prezent a pre­ferat să ţină toate idilele departe de ochii presei, iată că Bryan, de profesie fotograf şi model, i-a ajuns repede la suflet şi a convins-o că trebuie să se afişeze ca o familie. La finalul lui 2015, San­dra a adoptat un al doilea copil, o fetiţă pe nume Laila, completând astfel tabloul de familie. Unde mai pui că Randall are o fată de 22 de ani, căreia îi lipseşte o figură maternă de la decesul mamei ei, în 2007.

Totul a început în 1993, când Bryan a fost in­format de existenţa unei fiice, Skylar, la scurt timp de la naşterea acesteia. Fosta lui iubită de la acel moment, Janine Staten, dorea pensie ali­mentară, dar se pare că banii i-a cheltuit pe doze de heroină, fiind arestată în 1999 pentru posesie de droguri. De altfel, aceasta a şi murit în 2007 în urma unei supradoze. Pentru că nici el nu era departe de o viaţă viciată, fotograful a refuzat să mai plătească pensie alimentară, fiind chemat chiar şi în instanţă şi forţat să vireze retroactiv suma de 2.000$.

Trecut „glorios“. Bryan a fost arestat de două ori: în 1993, pentru că a condus sub influenţa drogurilor şi în 1996, pentru încălcarea regulilor eliberării condiţionate.

Randall a câştigat, însă, după cum a declarat chiar fratele acestuia. După moartea lui Janine, actualul iubit al Sandrei s-a mutat cu fiica lui în Los Angeles, unde, din cauza joburilor, nu a pu­tut să fie un tată full-time. În prezent, aceasta studiază la Universitatea din Arizona, iar surse din anturajul Sandrei, citate de OK! USA, spun că actriţa şi-a făcut un scop din a o aduce pe drumul cel bun: „Skylar a crescut în haos, contraexemple­le date de părinţi au lăsat urme pe caracterul ei fragil. Acum, la 22 de ani, e greu s-o mai educe, dar vrea s-o facă să înţeleagă faptul că de acum are un cămin, o familie“. De altfel, Skylar s-a in­tegrat imediat în „noua familie“, considerându-i pe copiii adoptivi ai Sandrei, Louis şi Laila, fraţi mai mici.

Prietenii actriţei nu sunt, însă, la fel de opti­mişti. Chiar dacă toată lumea din jurul noului iubit susţine că de zece ani acesta nu a mai avut nicio legătură cu drogurile, în 2012, în urma unei altercaţii violente cu un vecin, el a primit un ordin de restricţie şi a fost sfătuit să meargă la terapie. Să sperăm că cei doi nu ajung împre­ună la terapie de cuplu, căci, deşi iubită de toată America, Sandra nu pare a avea noroc în dra­goste. Iar semnele că această nouă cucerire nu e ce îi trebuie se oglindesc în trecutul lui sumbru. Să nu uităm că Bryan n-a ratat nici zilele de de­tenţie în tinereţe...

foto: guliver/splash news

Mai multe pentru tine...