Trupa Soundgarden în doliu. "Fratele" lui Kurt Cobain şi rocker legendar, decedat la 52 de ani

18 mai 2017   News

Este vorba despre unul dintre fondatorii mişcării grounge în muzica rock, mai cunoscut ca vocalist al trupelor americane Soundgarden şi Audioslave. Cei care au crescut cu muzica anilor 90 îşi vor aduce aminte cu siguranţă de cel mai mare succes al trupei americane Soundgarden, hitul Black Hole Sun, din 1994, piesa încununată pe atunci şi cu un premiu Grammy.

Rockerul Chris Cornell, căci despre el este vorba, a murit, ieri seară, la vârsta de 52 de ani, din cauze necunoscute, aşa cum a anunţat purtătorul lui de cuvânt, Brian Bumbery. Cu toate acestea, surse neoficiale susţin că ar fi vorba despre o sinucidere şi că rockerul ar fi fost găsit în baie, cu ceva strâns în jurul gâtului.

Artistul se afla în turneu cu trupa lui, Soundgarden, iar moartea lui ”bruscă şi neaşteptată” a avut loc în la câteva ore după concertul din Detroit, astfel încât soţia şi familia lui sunt în stare de şoc.

Chris Cornell, în concert pe 20 ianuarie

Cu o lună în urmă, pe 18 aprilie, Chris Cornell apărea alături de familia sa la o premieră de film.

Potrivit anunţului, familia va lucra îndeaproape cu examinatorul medical pentru a determina cauza morţii.

Pe locul nouă în topul Rolling Stone al celor mai buni solişti vocali ai tuturor vremurilor, Christopher John Boyle, pe numele lui adevărat, a fost căsătorit, prima dată, cu managerul trupelor Soundgarden şi Alice In Chains, Susan Silver, din 1990 până în 2004. Cei doi au avut o fiică, pe Lillian James Cornell, în vârstă de 17 ani.

După divorţul de Silver, în 2004, Cornell s-a recăsătorit cu publicista Vicky Karayiannis, cea care i-a dăruit rockerului alţi doi copii, o fată, Toni, şi un băiat, Christopher Nicholas.

Mai multe