Tudor Chirilă, operat de urgență în Germania. Cu ce se confruntă artistul: “A fost o vară foarte grea pentru mine"

3 octombrie 2022   News

Tudor Chirilă și-a anulat toate concertele după ce a descoperit că are un edem pe corzile vocale. În cele din urmă, artistul a fost operat în Germania. Acum se află în perioada de recuperare.

“A fost o vară foarte grea pentru mine. După turneul cu #visulamerican am fost diagnosticat cu un edem pe una din corzile vocale. Asta m-a făcut să anulez aprope toate concertele antamate în vara care tocmai a trecut. Am sperat că edemul va ceda la tratament, dar țeapă. Am ajuns într-un final la Hamburg la început de septembrie unde m-am operat și am început reeducarea vocală post operatorie. A fost greu de hotărât mai ales că tot vara asta a murit și doamna Duțescu, terapeutul vocal cu care am lucrat o viață de om. Așa că m-am trezit singur cu toate deciziile pe cap și cu niște filmări pe care trebuia să le termin. Apoi, cum spuneam, Hamburg. Am să mai vorbesc despre Hamburg și despre Mevoc Center și echipa pe care am întâlnit-o acolo. Am să scriu despre experiența asta în newsletter-ul meu. E mult de scris din atât de multe puncte de vedere: experiență medicală, experiență psihologică, învățare, cercetare, etc. E o școală de terapie vocală diferită, însă am avut surpriza să validez metoda doamnei Duțescu cu echipa din Germania, să confirm că tot ce am făcut cu ea a fost bine și că situația nu este neapărat consecința folosirii deficitare a vocii.

Spun asta pentru că știu cât de multă nevoie este în industria muzicală din România, în teatru sau chiar în film de conștentizarea importanței antrenării și folosirii vocii. Știu că eu am părăsit UNATC total descoperit pe partea asta și știu că vocea nu doar se primește, ci ulterior se educă. Pe mine m-a costat mult de tot faptul că n-am învățat nimic în facultate la capitolul ăsta.

Una peste alta, sunt în plin proces de recuperare vocală, voi începe să cânt în curând și aș vrea să vă amintesc că pe 18 noiembrie Vama are la Sala Polivalentă primul show din această toamnă. Să ne vedem cu bine și... să fie voce, vorba cuiva”, mărturisește actorul.

Mai multe