Tudor, solistul Fly Project, la OK! TV LIVE: „De doi ani, de când s-a născut fiica mea, mi-am schimbat programul”

12 august 2019   News

Invitaţi azi la OK! TV LIVE, Tudor Ionescu şi soţia lui, Ana au povestit totul despre viaţa de părinţi mondeni.

El este solistul unei trupe de succes, care nu a lăasat să treacă niciun an fără să lanseze hituri: Fly Project. Ea a fost prezentatoare la Antena 1, iar acum s-a reinventat în ipostaza de organizator de evenimente sub brandul lansat împreună cu o prietenă, Evetlicious. Împreună au o relaţie de 15 ani şi o fiică, Ilinca, pe care au aniversat-o pe 1 august: micuţa lor a împlinit 2 anişori. Cum le-a schimbat ea viaţa? „Dacă până acum doi ani, programul meu la studio începea pe la 6 seara şi plecam de acolo pe la 7-8-9 dimineaţa, acum s-a schimbat povestea. Dar bine, nu cred că e doar pentru că s-a născut fata... După 12-13 ani de muncit noaptea – noi şi barmanii şi ospătarii din cluburi ce mai munceam noaptea -, cred că ne-a ajuns şi am zis să ne schimbăm programul la studio şi să muncim în intervale orare mai normale”, a povestit artistul care se află în topuri cu piesa Mexico. „Îi vedeam pe Connect-R şi alţii că vin la studio la 8-9 dimineaţa şi îi întrebam: cum faceţi, cum reuşiţi? Sunteţi nebuni! Şi mai erau şi foarte fresh băieţii. Şi am zis: gata, ne sucim şi noi. Şi am văzut că e mult mai mişto, mult mai bine şi mult mai productiv.”

„Mama mea ne ajută mult în creşterea Ilincăi, pentru că altfel n-am putea să ne împărţim între muncă şi ea. Părinţii lui Tudor sunt la Aiud şi e puţin mai complicat. Şi atunci mama mea e cea de-a dpua mamă pentru Ilinca”, spune Ana. „Practic, eu trăiesc în casă cu 2 mame şi un copil”, explică Tudor cu umor.

Cei doi şi-au amintit la OK! TV LIVE şi cum s-au cunoscut. „Eu am dansat în trupa lor vreo doi ani”, a povestit Ana. „Şi de-acolo s-a născut dragostea noastră...” „Contrar filmelor mele dintotdeauna de a nu îmbina jobul cu viaţa personală. Eu aşa îmi propusesem până atunci. Lucrăm într-un business artistic care nu e o corporaţie, înainte de orice trebuie să fim prieteni. Pentru că fără prietenie nu legi nimic. Oamenii care lucrează într-un studio, de exemplu, trebuie să se înţeleagă din priviri. Dar pe lângă chestia asta, există clar o barieră între viaţa profesională şi cea personală. Pe care am depăşit-o cu Ana”, a relatat Tudor. Urmăreşte restul interviului aici.

Foto: Instagram

Mai multe