Turcul Yusuf Dikeç devenit viral pe internet după argintul olimpic câștigat e, de fapt, un tătic molcom

7 august 2024   News

Lumea online pur și simplu a explodat după ce turcul Yusuf Dikeç a făcut senzație la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris.

Atitudinea lui a făcut totul în această competiție și este probabil cel mai faimos și viralizat medaliat cu argint. Mai cunoscut decât însuși câștigătorul medaliei de aur la proba olimpică de tir.

Internetul a fost inundat de meme-uri, imagini din concurs și mai ales imagini generate cu AI, care îl prezintă pe turc mereu detașat, trăgând la țintă în șlapi, cu pisica lângă el, chiar și în ipostaza de noul James Bond.

Și dacă în primă fază Yusuf Dikeç pare un dur implacabil, să știți că aparențele înșală. Turcul medaliat olimpic este un tătic foarte molcom și iubitor!

El a fost primit cu ovații și flori la aeroport, la întoarcerea sa în Ankara.

Ulterior, a apărut și o filmare alături de fiica sa, o fetiță adorabilă în vârstă de 9 ani, care l-a rugat să îi aducă o medalie de la Paris.

Animat de dorința fiicei sale, pe care o adoră, turcul Yusuf Dikeç a câștigat argintul în cel mai inedit mod. Cum îi place lui, degajat, fără echipament și cu mâna în buzunar!

Yusuf Dikeç a participat la Jocurile Olimpice pentru a cincea oară consecutiv! Argintul este însă prima sa medalie olimpică. Sportivul as la tir a împărtășit public discuția pe care a avut-o înainte de plecarea la Paris cu fiica sa Basak, în vârstă de 9 ani.

"Başak este rostul meu pe lume, motivul pentru care trăiesc. Ea îmi oferă întotdeauna tactici înainte să plec la competiții.”

Fetița este o motivație în sine, ea vorbește liber despre competiții și concentrare.

”Fiica mea este bucuria mea în viață, izvorul meu de viață, m-a motivat mereu într-un mod pozitiv.”, spune Yusuf Dikeç, cel mai viralizat sportiv de la JO de la Paris.

Declarând că era foarte încântată în timp ce se uita la tatăl ei, Başak a spus: „I-am urat succes, i-am dat tactici şi l-am motivat să nu fie supărat dacă nu va lua locul 1”.

Foto: Profimedia

Mai multe