Uite cât a crescut fetiţa Monicăi Davidescu şi a lui Aurelian Temişan!

Dora tocmai a împlinit 6 ani şi e frumoasă ca o păpuşă.

Ce repede au trecut anii! Asta îşi spun şi Monica Davidescu şi Aurelian Temişan când îşi privesc fetiţa, care tocmai şi-a sărbătorit cea de-a şasea aniversare.

Dora este un copil vesel şi inventiv, e cochetă ca orice fetiţă şi, după cum ne-a mărturisit chiar celebra ei mamă într-un interviu precedent, e obişnuită deja cu scena şi cu culisele teatrelor unde evoluează părinţii ei.

"Acum sunteţi trei staruri sub acelaşi acoperiş. Daaa… Ea e, într-adevăr, starul care ne ghidează vieţile.

Da, ştie. Dar are gelozii, încă nu suportă ca eu să spun o poezie mai bine decât ea. Ieri, când ne jucam să testăm dacă ştim bine

poezia de la grădiniţă, mi-a zis: „Să vedem dacă o ştii tu!“. Şi-mi spune: „Dar tu, când reciţi, ai şi gesturi aşa… Trebuie s-o spui repede, ta-ta-ta-ta-ta.“ Şi i-am explicat că eu sunt actriţă şi că un actor trebuie să spună lucrurile în aşa fel încât să înţeleagă şi cel mai mic spectator şi că de aceea îmi însoţesc vorbele de gesturi, de mimică. Şi-mi spune: „A, deci pentru că tu eşti actriţă. Mda.“ Şi a făcut o mină de om înţelept.

Acum văd că seamănă mult cu soţul meu şi cu familia lui. Încăpăţânarea e de la mine! Când îşi doreşte ceva trebuie să ducă până la capăt şi asta mă bucură, pentru că aşa obţii lucrurile în viaţă.

Creşte la teatru!

Sunt foarte mulţi părinţi care îşi doresc ca, de mic, copilul lor să fie prezent în seriale, pe scenă, să spună poezii, să cânte. Eu nu

sunt genul acela de părinte, în primul rând pentru că am observat că cei care fac carieră în copilărie nu mai fac la maturitate. Îi numeri pe degete pe cei care au reuşit să facă ceva şi ca adulţi.

Citeşte aici interviul complet cu Monica Davidescu:

Divele anilor ’90 – Monica Davidescu

Am să-ţi răspund la întrebarea asta când ea o să ajungă la adolescenţă. Atunci i se va dezvolta sau va pieri această sclipire din ea. Îi deschid uşile în sensul ăsta, am luat-o cu mine la şcoala de teatru unde predau, o luăm cu noi la spectacole – pentru că de multe ori jucăm împreună şi nu avem cu cine s-o lăsăm. Aşa că la Teatrul Naţional e ca la ea acasă, stă atât în culise, cât şi în cabină, le cunoaşte pe toate cabinierele, ne cunoaşte colegii, fie după personaje, fie după nume. Odată a dispărut de lângă noi şi ne-am speriat. La care cineva ne spune: „Dar de ce vă faceţi griji? E pe scenă!“. (zâmbeşte)

Deocamdată o percepe ca pe spaţiul familiar în care mama şi tata îşi dezvoltă activitatea. Şi asta a început să o înţeleagă cam de

pe la cinci ani. Acum ştie că trebuie să stau nemişcată la machiaj şi la coafat şi-mi mai spune când mergem la teatru: „Acum nu mă mai pot juca cu tine, că eşti actriţă“."