Uite ce bine arată Valentina Pelinel după ce a născut

20 iunie 2016   News

La două săptămâni după ce a adus pe lume o mândreţe de băieţel, fostul manechin uimeşte cu silueta ei.

Veselă, radioasă, ravisantă. Aşa arată Valentina Pelinel la nici două săptămâni de când a născut şi aşa am găsit-o şi la petrecerea dată în cinstea Zinei Dumitrescu.

Ieri, la Vila 23 de pe malul lacului Snagov, Valentina Pelinel a venit la evenimentul pus la cale de Dana Săvuică pentru Mama Zina. Îmbrăcată într-o rochiţă bleumarin, în clini, tânăra mămică a fost luată cu asalt de jurnalişti, care au vrut să afle noutăţile din viaţa ei.

   

"E foarte frumos. Primele zile au fost foarte obositoare, dar e atât de frumos încât nu a mai contat nici nesomnul. Mă trezesc din 3 în 3 ore. Mi-au dat lacrimile, a fost o adrenalină ciudată. E foarte frumos, nu vă puteţi imagina. Seamănă cu părinţii lui. Seamănă cu ambii. Năsucul, e foarte cuminte, calm, dacă nu-l deranjează ceva e foarte cuminte - pe astea le-a luat de la mine. Restul - de la tată. Mama e foarte emoţionată, m-a aşteptat acasă", a declarat Valentina Pelinel.

Alături de Zina Dumitrescu, care tocmai a împlinit 80 de ani.

Cât despre sărbătorita zilei de ieri, Valentina a spus că: "Îmi doresc să fie sănătoasă, la fel de vână cum o ştiu eu - o ştiu de 20 de ani. Ea e, de fapt, prima care mi-a oferit un job în meseria asta, care mi-a îndrumat primii paşi şi a fost ca un fel de mamă."

Mai multe