Uite ce pofte ciudate au avut aceste gravide celebre!

25 ianuarie 2018   News

Ca orice alte viitoare mămici de pe lumea asta, vedetele au avut şi ele pofte speciale pe timpul lunilor de sarcină. Iată numai câteva dintre alimentele care nu le-au lipsit de pe masă acestor faimoase gravide!

Beyonce

Celebra mămică a trei copii a fost cât a putut de stylish în timpul celor două sarcini ale sale, atât cu Blue Ivey, cât şi cu gemenii Sir şi Rumi, dar asta n-a împiedicat-o să-şi facă, din când în când, şi poftele. Astfel, ea a declarat, la un moment dat, că nu se putea abţine să mănânce biscuiţi Oreos şi nişte legume care arată ca nişte castraveciori, dar nu sunt chiar castraveciori.

Asta s-a întâmplat la a doua sarcină. Prima dată când a fost gravidă, Beyonce a recunoscut că punea ketchup pe orice, chiar şi pe banane. Ca să nu mai vorbim de combinaţia ciudată de sos chilli cu îngheţată! Da, da, servită dimineaţa, la prânz şi seara! Brrr!!...

Kate Middleton

Soţia Prinţului William se pregăteşte să îl aducă pe lume pe cel de-al treilea copil al lor şi asta se va întâmpla în luna aprilie a acestui an. Ca dăţile trecute, Ducesa de Cambridge a avut de îndurat nişte greţuri matinale îngrozitoare, pe care şi le alina cum putea şi ea mai bine. Adică cu dulciuri.

Nu că s-ar vedea consumul excesiv de dulciuri la faimoasa gravidă!... Oricum, bucătăria regală este pregătită şi acum cu biscuiţi, brioşe, îngheţată şi tot felul de bomboane pe care să i le servească gravidei la orice oră din zi sau din noapte.

Blake Lively

Actriţa şi Ryan Reynolds au doi copii, pe James şi pe Ines, aduşi pe lume la distanţă de un an. La prima sarcină, frumoasa gravidă a declarat că a avut tot felul de pofte ciudate. Îl trimitea pe soţul ei, în miezul nopţii, să îi cumpere îngheţată de dovleac şi murături. Iar, în ceea ce privea desertul, Blake ar fi mâncat sufleuri cu ciocolată în continuu. Nici brânza cu maioneză nu-i lipsea de pe masă atunci când se punea să mănânce şi iar să mănânce, şi iar să mănânce...

Gwen Stefani

Mamă a trei băieţi, Kingston, Zuma şi Apollo, cântăreaţa a declarat că a avut şi ea pofte neobişnuite în timpul celor trei sarcini. Fosta membră a trupei No Doubt nu putea sta fără să consume mâncare iute. Astfel, nu îi lipsea din farfurie jalapeños şi tot felul de alţi ardei iuţi, care aveau şi rolul de a-i reduce senzaţia de greaţă.

Mai mult, gravida Stefani cumpăra cantităţi enorme de sos Tabasco, pe care îl turna pe orice mâncare. Sosul făcut din ardei iuţi, oţet şi sare ajunsese să nu îi lipsească divei nici măcar din poşetă, ea purta o sticluţă cu acel sos oriunde cu ea.

Angelina Jolie

Mamă a şase copii (dintre care trei biologici şi alţi trei adoptaţi), Angie a avut şi ea pofte de gravidă ca orice altă femeie în asemenea situaţie. Actriţa a recunoscut, la un moment dat, că nu se putea abţine să nu mănânce rondele de ceapă acoperite cu muştar, iar, la desert, prefera de fiecare dată ciocolata. Mai mult de-atât, Jolie consuma pe bandă rulantă burgeri şi cartofi prăjiţi, la care adăuga un milkshake de milioane de calorii. Niciun pericol pentru actriţa filiformă!

Britney Spears

Senzaţia pop a anilor ’90 a făcut doi copii cu fostul ei soţ, Kevin Federline, pe Sean şi pe Jayden, însă perioada gravidităţii nu a fost chiar un vis pentru celebra cântăreaţă. Britney a apărut de multe ori prin tabloide din cauza scandalurilor de tot felul în care era implicată în acea vreme. Până şi poftele ei din timpul celor nouă luni de sarcină au atras atenţia publicului ca fiind... inedite.

Ea poftea ţărână. Da, da, pământ. Ceea ce nu este complet absurd pentru o gravidă, însă, la fel de bine, denotă faptul că viitoarea mămică avea nişte lipsuri de vitamine şi minerale destul de importante. Ups!

Amal Clooney

În iunie 2017, soţia lui George Clooney i-a adus pe lume pe gemenii Ella şi Alexander, însă nu numai venirea pe lume a micuţilor a ţinut prima pagină a ziarelor, ci şi sarcina frumoasei Amal. Ea a povestit publicului cum a poftit aproape tot ce avea în meniu La Pelouse, un restaurant din Paris. Orice, de la pasta, orez şi trufe albe… numai bunătăţi oricum!

Mai multe