Uite ce rochie de mireasă şi-a ales Crina Abrudan

4 iulie 2017   News

Clopotele de nuntă bat, în sfârşit, şi pentru fosta vedetă a Antenei 1. Şi, pentru că nunta se apropie, am tras cu ochiul la rochia de mireasă pe care o va îmbrăca în curând.

După nouă ani de relaţie, Crina Abrudan şi Gabi Popescu s-au hotărât să facă pasul cel mare. Cei doi vor ajunge în curând la altar, iar viitoarea mireasă ne-a arătat deja un detaliu cu rochia sa de ceremonie.

Cel puţin, asta înţelegem din imaginile postate pe contul personal de socializare, unde apare alături de Galia Lahav, o creatoare de modă israeliană. Şi, cum Crina Abrudan a făcut recent câteva drumuri  la Tel Aviv, avem toată convingerea că materialul alb cu broderie care se vede în imagini e, de fapt, un detaliu din rochia de mireasă în care o vom vedea îmbrăcată luna aceasta.

   

Citeşte şi:

Sirenele din showbiz, una mai sexy ca alta

Crina Abrudan, mireasa colecţiei lui Eli Lăslean FOTO&VIDEO

Crina Abrudan, vacanţă în doi în Italia

Oricum, ca un preambul la acest mult aşteptat eveniment, Crina Abrudan le-a oferit deja fanilor săi o imagine de vis cu ea îmbrăcată în mireasă, în cadrul evenimentului aniversar al creatoarei de modă Eli Lăslean.

Şi, ca să ne facem, totuşi, o idee, am tras cu ochiul şi la un filmuleţ de prezentare al creaţiilor de nuntă semnate Galia Lahav.

Mai multe