Uite cine dansează dintre vecinii celebri ai Mihaelei Rădulescu! VIDEO

3 aprilie 2017   News

E un celebru tenisman, surprins dansând în timpul liber. Iată despre cine este vorba.

Ne-am obişnuit deja ca Mihaela Rădulescu să ne vorbească despre celebrii ei vecini. "Mă salut cu Djokovic în garaj sau în lift, mă uit topita la Roger Moore şi la ochii ăia atât de albaştri, mai trag cu coada ochiului la masa lui Robert de Niro, când mai vine prin Monaco, era să mă împiedic uitându-mă după Jason Statham, care era fără iubita aia a lui nepermis de frumoasă şi tot aşa", dezvăluia vedeta acum trei ani.

Anul trecut, a venit vorba tot despre Novak Djokovic:

"Maşinile aparţin unor faimoşi jucători de tenis veniţi la turneul care începe astăzi în Monaco - Rolex Masters. Bicicleta şi domnul de pe ea... aparţin teoriei mele prin care reuşita supremă, în orice domeniu, ţine şi de modestie, şi de antrenament constant, şi de relaxarea campionului, care are deja tot ce şi-a dorit - e numărul 1 mondial. Da, biciclistul e Novak Djokovic, întâmplător vecin cu mine în bloc, care se deplasează spre locul faptei, arena de tenis, pentru calificări. Mai fac o precizare - drumul până acolo conţine şi vreo 2 super pante... de urcat, pe care văd, de obicei, doar bikeri profesionişti. Şi chiar şi pe ei cu limba scoasă."

Acum, gazda emisiunii "Uite cine dansează" ne-a atras atenţia că şi un campion ca Djokovic ştie să se distreze şi să danseze latino. O demonstrează filmuleţul postat de el însuşi pe Instagram.

A little bit of Despacito dance after a good workout ?? @delpotrojuan can sing and we can dance ? #aprilfools A post shared by Novak Djokovic (@djokernole) on Apr 1, 2017 at 10:02am PDT

A little bit of Despacito dance after a good workout ?? @delpotrojuan can sing and we can dance ? #aprilfools

A post shared by Novak Djokovic (@djokernole) on Apr 1, 2017 at 10:02am PDT

Mai multe