Uite cum a arătat nunta Crinei Abrudan FOTO&VIDEO

9 iulie 2017   News

După ce joi au devenit soţ şi soţie în acte, Crina Abrudan şi Gabi Popescu au ajuns şi la altar. Iată detaliile.

Zi plină de emoţii pentru fosta ştiristă de la Observator, care a devenit doamna Popescu. După nouă ani de relaţie, Crina are acum şi verigheta pe inelar, semn al dragostei ce i-o poartă fostul fotbalist Gabi Popescu.

Ceremonia religioasă a avut loc la o biserică din cartierul bucureştean Pajura şi, la fel ca şi la cununia civilă, cei care i-au însoţit pe acest drum şi le-au dat binecuvântarea lor au fost naşii Luminiţa şi Cosmin Olăroiu (antrenorul care activează la o echipă din Arabia Saudită).

Citeşte şi:

Crina Abrudan s-a căsătorit civil FOTO

Mireasa a radiat în rochia ei albă, tip sirenă, cu dantelă şi aplicaţii şi voal lung, creaţie a designerului israelian Galia Lahav - pentru care Crina a făcut câteva drumuri până la Tel Aviv!

Mirele a fost şi el deosebit de elegant, alegând pentru această zi specială un costum de ceremonie negru, cu sacou cu arabescuri şi guler şal şi papion.

Chiar şi câinele lor, frumoasa labradoriţă Lana, a purtat haine de sărbătoare.

După slujbă, mirii şi-au invitat oaspeţii să petreacă într-o locaţie de vis, la Club Snagov, pe malul lacului. Cum era de aşteptat, a fost o adevărată reuniune a echipei de la Antena 1. Astfel că printre invitaţi i-am putut vedea pe Nadina Câmpean, Paula Rusu, Luiza Costan, Anamaria Stancu Ionescu, Oana Despa, Adelin Petrişor, dar şi pe Mirela şi Rolf Vescan, Diana Bart şi soţul ei şi Gabriela Firea - care a oficiat căsătoria civilă cu două zile înainte.

Thank you @fadikod #weddingnight #fadikod #bride #weddingparty O postare distribuită de Crina Abrudan (@crinaabrudan) pe 8 Iul 2017 la 16:45 PDT

Thank you @fadikod #weddingnight #fadikod #bride #weddingparty

O postare distribuită de Crina Abrudan (@crinaabrudan) pe 8 Iul 2017 la 16:45 PDT

De buna dispoziţie au avut grijă artişti ca Loredana, cu trupa Agurida, Tudor Ionescu, alături de Fly Project, cântăreţul italian Antonio Fabrizi şi un artist libanez, Fadi, iar de candy bar şi tort cei de la Grace Couture Cake.

Pentru dansul mirilor, cei doi au ales o melodie românească, "Ce seară minunată", a lui Ion Suruceanu, care a fost interpretată de Fang Shuang, fostul concurent de la "Românii au talent".

Unul dintre momentele culminante ale serii a fost unul care n-a avut nicio legătură cu mirii! Un moment care, aşa cum a spus şi Tudor Ionescu, nu se întâmplă, de obicei, la nunţi. Vedeta Kanal D, Ana-Maria Barnoschi, care este şi dansatoare pentru Fly Project, a fost luată prin surprindere de iubitul ei, care a urcat pe scenă cu un buchet de trandafiri pentru a o cere în căsătorie. Momentul a fost surprins live de OK! Magazine, iar Ana-Maria Barnoschi a spus... un DA hotărât, înainte ca show-ul să continue, în aplauzele invitaţilor şi ale mirilor, care au dat astfel leapşa la fericire.

Foto: Facebook, Instagram, ADPM

Mai multe