Uite cum arată fiica cea mare a lui Dwayne Johnson

18 decembrie 2015   News

Miercuri, actorul american supranumit "The Rock" a sărbătorit venirea pe lume a celei de-a doua fiice. Iată, însă, cum arată fata lui cea mare.

La 43 de ani, Dwayne a devenit tată a doua oară.

Dwayne Johnson (43) şi Lauren Hashian sunt în culmea fericirii, după ce li s-a născut primul copil făcut împreună.

"The Rock" şi iubita sa, Lauren.

Actorul, care a devenit în ultimii ani unul dintre actorii care generează cele mai mari încasări la Hollywood, în principal graţie evoluţiei sale spectaculoase din filmele francizei „Furios şi iute“, mai are o fiică, Simone, în vârstă de 14 ani, cu fosta lui soţie, Dany Garcia.

    

Dwayne Johnson şi fiica sa, Simone.

Simone este la liceu acum, iar fotografia de mai sus a fost realizată la terminarea ciclului gimnazial, pe care fiica lui "The Rock" l-a încheiat cu note mari.

În ciuda despărţirii de mama acesteia, actorul păstrează o relaţie frumoasă cu fiica sa şi îi este mereu aproape, insistând ca fiecare aniversare să o petreacă împreună.

Pe 15 august, Dwayne a fost alături de Simone, de ziua ei de naştere.

Încă unul dintre obiceiurile păstrate între ei este să ia masa împreună cel puţin o dată la două săptămâni, în localul lor preferat.

Cei doi obişnuiesc să ia masa la Prime 12 din Los Angeles.

Mai multe