Uite cum arată fiul model al lui Daniel Day Lewis cu Isabelle Adjani!

11 septembrie 2015   News

Fiul cel mare al lui Daniel Day Lewis pare să-l întreacă pe tatăl său când e vorba de înfăţişarea fizică. De altfel, Gabriel face deja paşi mari în modelling

Acesta a fost un an excelent pentru modelul în vârstă de 20 de ani, fiind o prezenţă remarcată la Paris Fashion Week din luna august. Şi nici nu e de mirare că Gabriel are succes: look-ul lui îmbină perfect aerul atât de interesant şi rafinat al tatălui, actorul Daniel Day Lewis, şi frumuseţea magnetică a mamei lui, actriţa Isabelle Adjani.

Gabriel mărturiseşte, însă, că îl atrage mai mult muzica decât moda, astfel că luna aceasta îşi va lansa deja un EP, genul abordat fiind asemănător cu cel al lui John Legend. Uşile i s-au deschis destul de uşor, se-nţelege. Mai departe de-atât, va fi greu să aibă succes în muzică dacă nu are talent, oricine ar fi părinţii lui...

În privinţa fizicului şi a modei, Gabriel a demonstrat deja că poate. Iar miercuri seară i-a impresionat pe cei prezenţi cu apariţia lui la vizionarea specială a filmului "Breathe", regizat de o prietenă din industria modellingului, franţuzoaica Melanie Laurent (foto jos). "Sunt sătul ca oamenii să tot spună despre mine că sunt fiul lui...", a declarat cu această ocazie ambiţiosul Gabriel. "La şcoală, colegii râdeau de mine fiidcă am sprâncene disproporţionate. Acum, însă, tocmai această trăsătură mi-a deschis uşa modei", a povestit el.

Gabriel are doi fraţi vitregi, pe Ronan Cal (16) şi pe Cashel Blake (12), din căsnicia lui Daniel Day Lewis cu Rebecca Miller, cu care este însurat în 1996. În acelaşi timp, însă, fiul cel mare al actorului a rămas apropiat şi de mama lui, Isabelle Adjani.

foto: Instagram

Mai multe