Uite cum arată însărcinată, la 54 de ani, fosta soţie a lui Sylvester Stallone!

31 mai 2018   News

Brigitte Nielsen, fosta soţie a starului hollywoodian Sylvester Stallone, este însărcinată la 54 de ani. Vestea a fost făcută publică chiar de către actriţă, printr-o postare în mediul online.

Însărcinată în opt luni

La vârsta la care unele femei nici n-ar mai îndrăzni să viseze la scutece, Brigitte Nielson trăieşte experienţa maternităţii. Actriţa din ”Red Sonja” a postat în mediul online câteva fotografii recente, ocazie cu care a mărturisit că e însărcinată din nou: ”Familia se măreşte”, a scris starul anilor 80 în dreptul unei fotografii în care apare cu o burtă proeminentă.

A fost căsătorită de patru ori, înainte de actualul mariaj

Amintim că Brigitte Nielson e căsătorită încă din 2006 cu producătorul TV, de origine italiană, Mattia Dessi. Acesta este cel de-al cincilea copil al actriţei, ea având alţi patru băieţi, toţi trecuţi de vârsta majoratului: Julian (34), Killian (28), Douglas (25) şi Raoul (23).

Sylvester Stallone şi Brigitte Nielsen, în 1985

Brigitte a fost căsătorită cu Raoul Meyer din 1993 până în 2003, cu Sebastian Copeland din 1990 până în 1992, cu Sylvester Stallone din 1985 până în 1987, şi cu Kasper Winding din 1983 până în 1984. Culmea e că actriţa a bifat o relaţie şi cu Arnold Schwarzenegger din 1984 până în 1985.

Mai multe