Uite cum arată Marion Cotillard în ultimul trimestru de sarcină!
Aseară, actriţa de origine franceză, Marion Cotillard, a participat la premierea filmului "Rock'n Roll" la Paris, lungmetraj regizat de soţul său, Guillaume Canet, în care atât ea, cât şi partenerul de viaţă, joacă în roluri principale.
Aflată în ultimul trimestru de sarcină, Marion Cotillard a apărut la eveniment într-o ţinută nonconformistă, foarte chic. Având în vedere că mai este foarte puţin până când actriţa va da naştere celui de-al doilea copil, Marion, în vârstă de 41 de ani, a purtat un top negru cu mâneci din dantelă, pantaloni skinny şi pantofi cu toc în două barete. Frumoasa brunetă, care a anunţat că este însărcinată în toamna anului trecut, a optat pentru un look vampy şi un machiaj discret, completat de o brăţară statement şi un cercel elfcuff.
Alături de ea, actorul şi regizorul Guillaume cu care are un fiu de 5 ani, Marcel, a purtat o pereche de pantaloni gri, pulover negru, un palton şi o eşarfă cu picăţele. Cei doi sunt co-staruri în comedia "Rock'n Roll", despre un tânăr actor care încearcă să dovedească suspicioşilor care pretind că nu mai poate face filme, că se înşală.
Cei doi nu sunt deloc străini în a juca împreună în filme. Marion l-a întâlnit pe Canet, însurat pe atunci cu Diane Kruger, pe platourile de filmare ale peliculei "Love Me If You Dare". Cei doi au început să se întâlnească după divorţul actorului de Kruger în 2006. Cum există o chimie aparte între ei, atât pe platoruile de filmare, cât şi în viaţa de zi cu zi, în curând vor deveni părinţi pentru a doua oară.
Foto: Hepta