Ultima convorbire telefonică a Prinţesei Diana înainte de accidentul ei fatal. Cu cine a vorbit şi ce a spus despre copiii ei?
La începutul zilei de 31 august 1997, Lady Di a fost implicată într-un accident auto care i-a luat viaţa. Iar dispariţia ei atât de bruscă şi de prematură a şocat o lume întreagă. Cu numai câteva ore înainte de-a muri, Diana a vorbit cu cineva la telefon, iar întreaga discuţie a fost înregistrată şi relatată chiar de cel cu care vorbise.
Diana l-a sunat pe prietenul ei apropiat şi reporterul regal Richard Kay, pentru a-i spune că era pregătită să „explorez un alt fel de regalitate”. Vorbele ei erau d-un entuziasm molipsitor şi relevau noua viaţă pe care fosta soţie a Prinţului Charles de-abia aştepta s-o înceapă. Cei de la People au dezvăluit că prinţesa îşi propusese să petreacă mai mult timp cu copiii ei şi să continue să schimbe lumea prin redefinirea regalităţii.
Prietenul ei, Kay, vorbeşte despre ultima convorbire telefonică avută cu Diana, în documentarul ce poartă numele regretatei prinţese, difuzat pe 24 iunie, în Marea Britanie.
„Am vorbit cu ea în acea seară”, îşi aminteşte acesta. „Poliţia a spus că ultimul telefon mi l-a dat mie.” Mama lui William şi a lui Harry, care aveau 15 ani şi, respectiv 12 ani atunci, divorţase de Charles cu un an înainte şi se afla „într-o perioadă bună din viaţa ei”, doar că voia să se întoarcă şi să-şi vadă băieţii.
Ultima dorinţă
“Era disperată să încerce să o ia de la zero şi să facă ceva diferit de ceea ce făcuse până atunci, să abordeze stilul de viaţă regal într-o altă manieră”, a precizat amicul ei.
În noaptea accidentului, Diana era însoţită de şoferul ei, Henri Paul, de bodyguardul Trevor Rees-Jones şi de iubitul ei, Emad Dodi Fayed. Cu numai câteva momente înainte de impact, maşina era înconjurată de paparazzi, care voiau să o fotografieze pe prinţesă. Harry a dezvăluit, pentru Oprah Daily, cât de neajutorat s-a simţit când o vedea constant pe mama lui cât de urmărită era de paparazzi.
“Când mă gândesc la mama mea, primul lucru care-mi vine în minte e acelaşi lucru iar şi iar – prins în maşină, cu centura pusă, cu fratele meu în maşină şi mama care şofa încercând să scape de 3-5 motorete cu paparazzi, iar ea era tot timpul în dificultate să conducă din cauza lacrimilor care-i curgeau pe obraz. Nu aveam deloc protecţie. Senzaţia este de neputinţă totală. Eram băiat, dar prea mic pentru a ajuta o femeie – în acest caz, pe mama. Iar asta se întâmpla zilnic. În fiecare zi până când a murit..”, a mărturisit Harry.
Foto - Profimedia