Uma Thurman, din nou îndrăgostită: cine este noul ei iubit?
Actriţa de 50 de ani pare să fi redescoperit dragostea atunci când se aştepta mai puţin, date fiind restricţiile pandemice
Noul bărbat din viaţa Umei Thurman vine cu o poveste romantică. Potrivit unei surse apropiate care a relatat episodul pentru New York Post, Uma şi iubitul ei s-au cunoscut absolut întâmplător în această vară pe o plajă din Hamptons, New York, acolo unde ea se plimba, iar el, fără să-şi dea seama cine este ea, a rugat-o să aibă puţin grijă de câinele lui. "Uma a fost de acord, a stat cu câinele cât el a fost să înoate, iar acum, câteva luni mai târziu, sunt îndrăgostiţi nebuneşte şi deja vor să cumpere o casă în Hamptons pentru a se muta împreună", a povestit aceeaşi sursă. Protagonistul poveştii este un arhitect de aceeaşi vârstă cu Uma, pe nume Peter Sabbeth, care deţine firma de arhitectură Oza Sabbeth chiar în Bridgehampton. Aşadar, se pare că pentru Uma, care a stat retrasă în Hamptons pe parcursul pandemiei împreună cu cei trei copii ai săi, aceasta a fost o perioadă fericită. Mai ales după o pauză destul de lungă în viaţa amoroasă. În 2014, s-a despărţit de Arpad Busson şi tot în acel an, s-a zvonit intens că în sfârşit ar fi dat o şansă unei relaţii cu regizorul Quentin Tarantino, căreia i-a fost de atâta timp muză. Dar Tarantino a rămas doar un zvon - aşa cum sperăm să nu rămână şi frumoasa poveste a arhitectului newyorkez.
Foto: Instagram