Un an de la decesul Stelei Popescu. Pactul incredibil făcut cu Arşinel înainte de moarte
În urmă cu fix un an, Stela Popescu, una dintre cele mai iubite actriţe din ţara noastră, a fost găsită moartă în propria casă de fiica ei adoptivă. Actriţa avea 81 de ani!
Printre cei care au aflat primii vestea tristă a fost Alexandru Arşinel, cel care i-a fost coleg de scenă Stelei Popescu timp de zeci de ani. Actorul nu a crezut informaţia şi a mers de urgenţă acasă la actriţă, pentru a se convinge. Din păcate, totul era adevărat, iar Arşinel a izbucnit în plâns. „E adevărat, a plecat Stela la Puiu. O mai dureau picioarele, altceva nu avea. Nu a meritat să plece aşa brusc“, au fost primele cuvinte spuse de colegul ei de scenă.
La începutul acestui an, cel care i-a fost alături ani de zile Stelei Popescu a făcut o dezvăluire incredibilă. Alexandru Arşinel a spus că făcuse un pact cu Stela Popescu pe care îl puseseră la punct cu doar câteva zile înainte ca marea actriţă să îşi piardă viaţa.
Arşinel a afirmat pentru Libertatea că el şi Stela voiau să le dea şansa unor actori tineri să joace alături de ei, astfel că urma să nu mai formeze un cuplu pe scenă. Ceea ce s-a şi întâmplat la unele spectacole pe care le-au avut înainte de Stela Popescu să moară: ea a ajucat alături de un actor tânăr, iar el alături de o actriţă tânără.
„Am jucat cu o altă actriţă, şi Stela la fel. Voiam să facem o predare de ştafetă. Voi juca şi cu o altă actriţă. Cu Stela era coloana vertebrală. La spectacole mă odihnesc. În cursul săptămânii am probleme“, a spus Alexandru Arşinel.