Un celebru jucător de tenis a devenit tată

9 februarie 2016   News

Nu, nu e vorba de Rafael Nadal şi nici de Roger Federer, ultimul având deja acasă două perechi de gemeni. Şi nu ne referim nici la liderul mondial Novak Djokovic, căruia parcă îi merge din ce în ce mai bine de când soţia lui i l-a dăruit pe micuţul Ştefan.

Este vorba despre britanicul Andy Murray, în vârstă de 28 de ani, care a devenit în noaptea de duminică spre luni tatăl unei fetiţe.

Andy şi Kim s-au căsătorit pe 11 aprilie, anul trecut

Vara trecută, cei doi au anunţat că vor deveni părinţi

De altfel, tânărul tătic a promis că va renunţa la turneul Australian Open, dacă soţia lui, Kim, va intra în travaliu, însă nu s-a întâmplat asta, iar Andy a ajuns până în finala turneului, pierzând în faţa lui Djokovic.

Cu toate acestea, după finală, britanicul a declarat că abia aşteaptă sa se urce în avion şi să ajungă acasă, pentru a fi de faţă la venirea pe lume a fiicei sale.

Andy şi Kim formează un cuplu din adolescenţă şi s-au căsătorit în luna aprilie a anului trecut, în oraşul natal al lui Murray, Dunblane (Scoţia).

Mai multe