Unde se va însura George Clooney? Anunţul făcut de star! 

8 septembrie 2014   News

Faimosul burlac de 53 de ani a anunţat de curând că el şi logodnica sa, avocata Amal Alamuddin, vor organiza ceremonia nupţială într-unul din cele mai romantice oraşe. Cuplul, logodit abia în aprilie, anul acesta, pare că se va căsători la finalul lunii acesteia.

Faimosul burlac de 53 de ani a anunţat de curând că el şi logodnica sa, avocata Amal Alamuddin, vor organiza ceremonia nupţială într-unul din cele mai romantice oraşe: Veneţia, în Italia. Cuplul, logodit abia în aprilie, anul acesta, pare că se va căsători la finalul lunii acesteia.

Deşi se specula că George şi Amal vor avea fericita ceremonie în casa lui, pe Lacul Como, chiar starul a anunţat că se va însura, pentru a doua oară, în oraşul de pe ape. Vestea a fost anunţată în timpul discursului de acceptare a Premiului Umanitar în cadrul galei Celebrity Fight Night, în Toscana, chiar duminică.

“Mi-am întâlnit viitoarea mireasă în Italia, cu care mă voi însura în câteva săptămâni, în Veneţia”. Între timp, mireasa s-a întâlnit cu un designer de rochii de mireasă şi a depus actele oficiale pentru căsătorie.

FOTO WENN, GETTY

Mai multe