“V-aţi făcut fiul deputat ca să va urmeze la putere? Cristian Popescu Piedone, luat la rost de Denise Rifai
Cristian Popescu Piedone vine la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, marţi, de la 23:15, pentru a face lumină în controversatele scandaluri în care a fost protagonist, unul dintre cele mai răsunătoare fiind cel legat de incendiul din clubul Colectiv.
Om politic şi fost primar al Sectorului 4 Bucureşti, din 2008, şi până la demisia acestuia, în 2015, când s-a retras din viaţa politică, în urma incendiului din clubul Colectiv, acesta a revenit în atenţia publicului când a candidat la alegerile locale din 2020, la Primaria Sectorului 5, pe care le-a şi câştigat.
“Am observat că este o lipsa de autoritate, şi s-ar putea ca ei să fi avut nevoie de mine, şi nu eu de ei”, este unul dintre răspunsurile oferite de Piedone la întrebarea care a stat pe buzele tuturor – “de ce a fost votat de bucureşteni?”.
“De ce va votează bucureştenii?”, “Aţi fost un primar bun pentru Sectorul 4?”, “V-aţi făcut fiul deputat ca să va urmeze la putere?”, “Cât v-a costat diploma de bacalaureat?”, “Aţi dat şpagă pentru permisul auto?”, “Sunteţi pregătit să faceţi închisoare?”, “Va simţiţi vinovat pentru morţii de la Colectiv?”, acestea sunt câteva dintre întrebările adresate Primarului Sectorului 5 din Bucureşti, Cristian Popescu Piedone.