Val Kilmer, obsedat de Cate Blanchett. A zburat până în Australia pentru a o vedea

27 martie 2017   News

Ea este o frumoasă actriţă căsătorită, mamă a patru copii, dar asta nu a fost suficient pentru a-l opri pe starul de la Hollywood, Val Kilmer, să-şi exprime sentimentele puternice pentru Cate Blanchett.

Favoritul din rolul lui Batman, al cărui ego măreţ l-a făcut să vorbească de multe ori cu ironie, chiar a pretins că a zburat tocmai în Australia pentru a o vedea pe Cate, dar a fost întâmpinat de soţul acesteia, dramaturgul Andrew Upton.

Starul în vârstă de 57 de ani, care a suferit transformări majore în ultima vreme, pe fondul unor probleme grave de sănătate - cancer la gât, a scris vineri pe contul său de Twitter:  „Odată am zburat până în Australia, doar pentru a vorbi cu Cate Blanchett. În schimb, am fost întâmpinat de soţul său.“

Într-un alt mesaj, Kilmer a scris: „Recent am avut două vise cu #CateBlanchett în ele. Soţul ei nu a fost în niciunul.“ Val a mai adăugat: „Este la fel de uimitoare şi în persoană. Unele staruri nu sunt. Cate este atât de reală, că pare aproape ireală. “ Sarcasmul său a atins punctul culminant, când actorul a vorbit despre modul în care ea foloseşte uneltele de grădinărit într-o secvenţă pe platoul de filmare.

Actorul a ignorat cu desăvârşire reacţia prietenilor virtuali la declaraţiile sale: „Acesta este cel mai înfiorător mod prin care poţi iubi pe cineva. Din ce lume vii?“, a scris unul dintre utilizatorii platformei. În timp ce comentariile sale cu privire la Blanchett au fost de-a dreptul covârşitoare, probabil că Val este puţin melancolic, cu gândul la fimul The Missing (2003) în care a jucat alături de frumoasa Cate.

Foto: Getty Images, Twitter

Mai multe