Vanessa Paradis, în tandreţuri cu iubitul Samuel Benchetrit. Cât de frumoşi sunt împreună!

6 martie 2018   News

Fosta parteneră de viaţă a lui Johnny Depp, femeia cu care are doi copii - Lily-Rose (18) şi John "Jack" Christopher (15), este din nou îndrăgostită.

Formează o pereche din 2016 şi la cel mai recent eveniment la care au partticipat împreună, Vanessa Paradis şi iubitul ei, scriitorul Samuel Benchetrit, au arătat foarte bine împreună. Vanessa şi partenerul ei au participat la premiera filmului "Chien",  care a avut loc la Biblioteca Mk2  din Paris. Actriţa în vârstă de 45 de ani şi Samuel au făcut deliciul fotografilor de la eveniment pentru că au fost foarte afectuoşi unul cu celălalt, fiind fotografiaţi în cele mai tandre ipostaze.

Cei doi au apărut pentru prima dată împreună după ce presa franceză a speculat că s-au logodit în mare secret. Vanessa şi Samuel sunt împreună de la sfârşitul anului 2016, şi de atunci au apărut de mai multe ori împreună pe covorul roşu. Fac un cuplu frumos, iar cele mai recente fotografii cu ei doi vorbesc de la sine.

Fosta lui Depp a arătat chic într-o pereche de pantaloni cu talie înaltă, completaţi de o bluză dintr-un material fin şi de un sacou împletit, în timp ce iubitul ei a purtat un costum clasic, negru. Se pare că Vanessa şi Samuel urmează să se căsătorească la île de Ré în această vară, în faţa prietenilor apropiaţi şi a familiei.

Foto: Splash News

Mai multe