Vedete care au provocat schimbări în societate

7 aprilie 2016   News

Într-o lume din ce în ce mai afectată de războaie, sărăcie, lipsa accesului la educaţie şi de consecinţele poluării asidue a propriei planete, viitorul pare tot mai sumbru. Însă există oameni, puţini, dar conduşi de dorinţa de-a face bine – pe unii îi ştim, pe alţii nu… Şi există şi cei din Hollywood, o mână de vedete care au provocat schimbări în societate deja şi care continuă să lupte pentru viaţă.

Care sunt celebrităţile care fac eforturi pentru a transforma lumea într-un loc mai sigur şi mai bun?

Prima oară când ne gândim la ce face Hollywoodul pentru mediu şi oameni ne vine în cap numele lui Leonardo DiCaprio. De ce? Pentru că este Mesagerul Păcii în cadrul Naţiunilor Unite pentru activismul său în protecţia mediului de zeci de ani. La 24 de ani, chiar, actorul a iniţiat fundaţia omonimă pentru a proteja natura şi sălbăticia mondială, cât şi pentru a aduna fonduri uriaşe dedicate conservării oceanelor şi pădurilor, cât şi luptei împotriva schimbărilor climatice.

Printre aceste staruri de calibru care au schimbat societatea se numără şi regizorul George Clooney, un fervent activist anti-războaie. Şi el este un Mesager al Păcii pentru ONU, ajutând victimele cutremurelor din Haiti, cât şi protestând împotriva războiului din Darfur, în 2012.

Să amintim şi de Mark Ruffalo, care nu este doar Hulk pe marile ecrane, ci şi unul dintre ambiţioasele vedete care au provocat schimbări în societate, mai ales în ceea ce priveşte fracturarea hidraulică: are o organizaţie caritabilă care susţine campaniile ecologice şi chiar lucrează la un film despre o deversare de ulei periculoasă.

Mark Ruffalo

Printre alte vedete care au provocat schimbări în societate se numără Angelina Jolie, care luptă împtriva violenţei asupra copiilor şi femeilor din zonele de conflict, la fel şi soţul ei, Brad Pitt, cu care a fondat un ONG pentru a strânge fonduri pentru a oferi locuinţe sustenabile comunităţilor defavorizate; Christian Bale este un umanitar convins, Matt Damon susţine fervent accesul la apă potabilă pentru comunităţile defavorizate precum cele africane şi a fondat un ONG pentru a lupta împotriva încercărilor de genocid din lume.

Familia Jolie-Pitt este o mare apărătoare a drepturilor copiilor şi femeilor din zonele defavorizate

Mai există un soi de vedete care au provocat schimbări în societate la fel de importante, chiar revoluţionare. Vorbim de oameni care au schimbat lumea tehnologic, precum Bill Gates, care a creat primul program pe computer în timpul liceului, este co-fondator Microsoft din 1977 şi cel mai bogat om din lume. Din 2000, fundaţia Gates – care este cea mai mare fundaţie caritabilă din lume, ţinteşte spre a eradica poliomielita şi alte boli mortale din Lumea a Treia. Chiar şi Mark Zuckerberg a provocat marea schimbare în lumea online - creând reţeaua socială Facebook.

Bill Gates, fondator al Microsoft şi cel mai bogat om din lume

Autoarea seriei Harry Potter, J.K. Rowling, a donat 160 milioane de dolari organizaţiilor caritabile şi a publicat trei cărţi al căror profit l-a donat. Oprah a fondat şcoli şi burse de studiu pentru fetele din Africa şi nu numai, la fel ca şi Jay-Z, care susţine educaţia copiilor.

Emma Watson este şi ea una dintre aceste vedete care au provocat schimbări în societate prin faptul că susţine lupta împotriva discriminării de gen, lansând campania HeForShe. Iar Miley Cyrus a iniţiat o organizaţie de susţinere a tinerilor din comunităţile LGBT. Lista continuă!

FOTO GETTY IMAGES

Mai multe