Vedete certate cu părinţii
În lumea celebrităţii, rareori familiile rămân intacte. Astfel că multe dintre celebrităţi poartă, ascunsă în culise, suferinta unei familii destrămate. Unele au reuşit să depăşească orice conflict, altele au rupt definitiv legăturile cu trecutul. Iată cum au făcut faţă dramelor de familie aceste vedete certate cu părinţii
În lumea celebrităţii, rareori familiile rămân intacte. Astfel că multe dintre celebrităţi poartă, ascunsă în culise, suferinta unei familii destrămate. Unele au reuşit să depăşească orice conflict, altele au rupt definitiv legăturile cu trecutul. Iată cum au făcut faţă dramelor de familie aceste vedete certate cu părinţii
Drew Barrymore – ea este o altă vedetă care a cerut emanciparea legală la doar 15 ani, înstrăinându-se de mama sa. La acea vârstă, tatăl ei, actorul John Barrymore, o abandonase deja. Relaţia cu acesta a rămas una problematică până la moartea lui, în 2004. Mama ei trăieşte în continuare, fără a fi, însă, apropiată de fiica sa. Nici măcar faptul că Drew şi-a întemeiat propria familie nu le-a apropiat. „Este cel mai dificil şi dureros subiect din viaţa mea”, a declarat actriţa anul trecut. „N-am fost doar supărată pe ea. Am avut şi sentimente amestecate, de vinovăţie şi înţelegere, dar pur şi simplu nu putem face parte una din viaţa celeilalte.”
Macaulay Culkin– sunt vreo 15 ani de când a rupt legăturile cu tatăl lui, Kit. Un conflict care i-a lăsat un gust amar, căci Macaulay a decis să se depărteze de tatăl lui din cauza nesfârşitelor certuri dintre părinţii lui pentru custodia lui şi, evident, banii câştigaţi din actorie. De altfel, statutul de copil minune i-a şi permis ca el să devină independent de părinţii lui în mod legal la vârsta de doar 14 ani. Când Macaulay a fost fotografiat acum vreo trei ani arătând palid, slab, răvăşit, tatăl lui şi-a exprimat public teama ca fiul să nu-şi distrugă viaţa din cauza drogurilor. Cei doi tot n-au reluat, însă, legătura. Anul trecut, Kit Culkin, în vârstă de 70 de ani, a suferit un atac cerebral, după greaua recuperare plângându-se din nou public că toţi cei şase copii ai lui s-a îndepărtat de el...
Adele– printre vedetele certate cu părinţii se numără şi ea. Tatăl ei, Mark Evans, a părăsit-o pe mama ei, Penny Adkins, în 1990. Pe-atunci, Adele avea doar doi anişori şi nu şi-a putut ierta niciodată tatăl fiindcă şi-a abandonat familia. Mark a făcut, totuşi, mai multe încercări de-a se împăca cu celebra lui fiică. Şi poate că, la un moment dat, Adele ar fi cedat. Însă Mark a făcut o ultimă greşeală. A acordat un interviu presei în care a vorbit despre trecutul familiei lor. La apariţia interviului, Adele s-a simţit trădată pentru bani, gândindu-se că tatăl ei fusese plătit pentru a acorda acel interviu. „Nu va mai auzi de mine niciodată. Fiindcă nimic nu mă supără mai tare decât ca tata să accepte să fie mituit de către presă”, a declarat Adele pentru „Vogue” în 2012.
Kate Hudson– „Tatăl meu nu mă cunoaşte deloc”, spune actriţa care declară că tatăl ei adevărat este Kurt Russell, partenerul mamei ei, Goldie Hawn. Pe cel biologic, Bill Hudson, l-a renegat. „Ideea este că-ţi suni copiii când sunt zilele lor onomastice sau aniversare. Norocul meu că l-am avut pe Kurt (foto sus) care a fost alături de mine de ziua mea”, a spus Kate, ai cărei părinţi biologici au divorţat înainte ca ea să împlinească un an.
Christina Aguilera– Părinţii ei au divorţat pe când ea avea doar şase ani. Astfel, Xtina şi-a văzut ultima dată tatăl, pe Fausto, în 1999. Ea susţine că acesta le-a abuzat fizic şi psihic pe ea, pe sora sa, Rachel, şi pe mama lor. Totuşi, în 2006, după moartea tatălui ei, artista a lansat singel-ul „Hurt”, în memoria lui, exprimându-şi regretul că nu au putut avea o legătură armonioasă cât a trăit şi că tot ce-a făcut a fost să-l învinuiască de tot răul din viaţa ei.
Heather Graham– Ea este o altă vedetă certată cu părinţii. Şi asta încă din 1997, când a acceptat un rol de pornstar în „Boogie Nights”. Tatăl şi mama ei, catolici devotaţi, au fost şocaţi de alegerea şi expunerea topless fără jenă a fiicei lor. Aceasta este versiunea actriţei. Cea a părinţilor ei sună cu totul altfel: ei spun că Heather nu a mai ţinut legătura cu ei din momentul în care a dat lovitura la Hollywood.
Kelly Rowland– părinţii ei s-au despărţit pe când ea avea şapte ani. De-atunci şi până acum Kelly nu a mai vorbit cu tatăl ei, care a provocat destrămarea familiei lor din cauza alcoolismului său. În 2011 şi apoi în 2013, acesta a cerut împăcarea, fără a primi, însă, răspuns din partea vedetei. În mai 2014, Kelly s-a căsătorit, anul trecut în noiembrie aducând pe lume un fiu. Poate acest lucru le va reîntregi familia...
Meg Ryan– actriţa a decis să nu mai aibă de-a face cu mama sa, Susan Jordan, pe la sfârşitul anilor 80, atunci când aceasta l-a criticat public pe soţul de-atunci al actriţei, Dennis Quaid.
Vedete certate cu părinţii, care au ales calea împăcării
Angelina Jolie – după divorţul părinţilor ei din 1976, Angie a avut o relaţie cu suişuri şi coborâşuri cu tatăl ei, actorul Jon Voight. În 2001 s-au împăcat, pentru ca apoi să intre iar într-o perioadă de pauză timp de şase ani, perioadă care a cuprins şi primul an de relaţie al lui Jolie cu Brad Pitt. Perioada de înstrăinare s-a încheiat, însă, în 2007, odată cu moartea lui Marcheline Bertrand, mama lui Angie. În ultimii ani, ea şi Jon s-au reapropiat şi datorită celor şase copii pe care Angie îi are cu Brad şi pe care nu vrea să-l priveze de figura unui bunic (foto sus: Angelina, cu fratele James şi tatăl lor, Jon Voight, în anul 2000)
Jennifer Aniston– mama ei, NancyAniston, a scris o carte de memorii despre relaţia lor zbuciumată, intitulată „From Mother and Daughter to Friends: A Memoir”, dar e adevărat că s-au împăcat în cele din urmă
Eminem – Se ştie că rapstarul s-a numărat printre vedetele certate cu părinţii, conflict care i-a şi inspirat multe dintre versuri. Eminem a fost abandonat de tatăl său pe când avea doar doi ani. Nici cu mama lui nu s-a înţeles prea bine, înfierând-o în versurile sale, astfel că propria lui mamă l-a dat în judecată, cerându-I daune morale în valoare de 10 milioane de dolari fiindcă a calomniat-o pe “The Slim Shady LP”. În 2013, Eminem lansa piesa în care îşi cerea scuze, “Headlights”, lansând anul următor, chiar de ziua mamei, clipul aferent piesei, în care apare chiar mama lui, Debbie Mathers. În cântec, Eminem spune că niciunul dintre copiii lui nu prea şi-a văzut bunica. Iar clupul în sine este un filmuleţ realizat din punctual de vedere al lui Debbie – femeia care se simte îndepărtată complet din viaţa fiului şi care, atunci când a încercat în nenumărate rânduri să-l vadă, bătând la poarta luxoasei lui proprietăţi, a fost îndepărtată de bodyguarzi.
Liv Tyler – nu l-a întâlnit pe tatăl ei, faimosul lider al trupei Aerosmith, Steve Tyler, până când n-a împlinit opt ani. Ulterior, cei doi s-au apropiat, Liv chiar jucând în clipul tatălui său, “Crazy”. Dar asta se întâmpla prin 1993. de-atunci, relaţia tată-fiică a continuat cu suişuri şi coborâşuri, la fel ca viaţa zbuciumată a lui Steve. “A trecut prin multe lucruri şi să zicem că nu a fost atât de aproape de familia mea. Aşa că a fost greu. Probabil că n-ar trebui să vorbesc despre asta. Mi-aş dori mult să ne fie aproape mai mult, să-l cunoască mai bine pe fiul meu, Milo”, declara ea în 2009. Recent, actriţa a adus pe lume cel de-al doilea copil, aşa că sperăm ca apariţia lui să le îmbunătăţească relaţia.
Frances Bean Cobain- În 2009, pe când avea doar 16 ani, fiica celebrului lider al trupei Nirvana, Kurt Cobain, a obţinut un ordin de restricţie împotriva mamei sale, pe motiv că ar fi fost bătută de aceasta. Ulterior, Frances a plecat să locuiască cu mama şi mătuşa ei (mama şi sora lui Kurt Cobain). Courtney a eşuat în a fi o mamă bună şi asta şi datorită propriei copilării nefericite, ea petrecând mai mulţi ani în grija unor familii adoptive. Totuşi, cele două nu au rupt complet legătura iar anul acesta, în ianuarie, s-au îmbrăţişat emoţionate pe covorul roşu al Festivalului de Film Sundance, unde a rulat pelicula „Kust Cobain: Montage of Heck”.
Foto: WENN