Vedete din România care au studiat în străinătate
Sunt foarte activi în peisajul monden românesc şi au în spate cariere impresionante. Puţină lume ştie însă că ei au studiat în străinătate.
Îi vedem adesea la evenimente mondene, lansări, interviuri televizate şi petreceri private. Cu toate acestea, rar se vorbeşte despre începuturile carierei lor şi studiile care au stat la baza unor asemenea performanţe.
Iată care sunt cele mai cunoscute vedete din România care au studiat în străinătate.
Catinca Roman
Fiica cea mare a Mioarei Roman a studiat moda la Paris. Ea a obţinut, pe baza unui concurs, o bursă a statului francez la Şcoala de modă a camerei sindicale de Haute Couture, din capitala franceză, şcoală pe care a terminat-o cu calificative foarte bune.
La revenirea în ţară, ea a obţinut marele premiu la Festivalul de Modă de la Bucureşti în 1994.
Din păcate, situaţia ei a fost denaturată de presă. „S-a scris că de aia nu au studenţii burse, că pleacă fata premierului. A fost urmărită la Paris de un român care mă suna constant, îmi spunea unde e, ce face şi că o va împuşca. Am reuşit să o aducem înapoi acasă, cu sprijinul serviciilor secrete franceze, fiindcă românii nu ne-au ajutat cu nimic“, a dezvăluit în urmă cu câţiva ani Mioara Roman, într-un interviu pentru „Formula As“.
Oana Roman
Fiica cea mică a lui Petre Roman a studiat, tot la Paris, fiind studentă la Şcoala de Înalte Studii în Ştiintele Comunicării şi Master - Comunicare instituţională.
„Eu am făcut Sorbona, o şcoală de stat“, a povestit Oana Roman în urmă cu patru ani la Antena Stars, adăugând că a dat un examen „foarte, foarte greu, şi în anul intai, şi în anul trei“. „Au fost 850 de candidaţi pe 63 de locuri şi am intrat a doua. La lucrarea de diplomă am luat cea mai mare notă a promoţiei mele. Pe foarte puţină lume interesează chestia asta, din păcate“, a mai spus ea.
Potrivit spuselor lui Petre Roman, Oana a reuşit, pe baza rezultatelor, să obţină o bursă după primul an de studii şi, după absolvire, a obţinut 3 diplome cu calificative maxime: DES (diploma de studii superioare), licenţa şi masterul.
Puţină lume ştie că lucrarea ei de master a fost publicată în ţară, la Editura Paidea.
Cătălin Botezatu
E unul dintre cei mai talentaţi creatori de modă de la noi, dar moda nu era în planurile lui iniţiale.
„Am terminat liceul cu 9,90. E adevărat, am fost un tocilar. Am terminat un liceu de matematică-fizică. Am dat admiterea la Energetică, pentru că, fiind înainte de Revoluţie, tatăl meu îşi dorea să plec la Reactorul Nuclear din Canada, să fug efectiv. Aveam nişte relaţii acolo. Asta îşi dorea, să fiu inginer ca şi el. Bineînţeles că mi-am dat seama că nu era ce îmi doream şi am vrut să fac teatru. Am încercat de mai multe ori, prima oară m-am dus nepregătit total, dar a doua oară am făcut meditaţii cu Florin Piersic şi alţi oameni din lumea actoriei. Singurele satisfacţii au fost că am picat primul sub linie pentru că erau foarte mulţi candidaţi, trei locuri şi foarte multe pile. Dar acolo am cunoscut-o pe Bianca Brad, care m-a îndrumat, mi-a călăuzit paşii către o altă meserie la care nici nu mă gândeam, cea a modellingului“, a povestit recent Cătălin Botezatu pentru cotidianul „Adevărul“.
După perioada în care a fost model pentru casa de modă Venus, Cătălin Botezatu a început să se implice tot mai mult în business-ul vestimentar. Şi, deşi unii susţin că şi-a „croit“ singur o diplomă de fiţe în străinătate, Cătălin Botezatu susţine că el chiar a fost ucenicul marelui Gianni Versace.
„Am studiat în atelierele Versace, Gianni Versace mi-a fost mentor şi profesor. A fost una dintre cele mai frumoase ale vieţii mele din punct de vedere profesional, în urma căreia am învăţat foarte multe lucruri. Gianni Versace era un om simplu, căruia îi plăcea să treacă prin mână tot ceea ce înseamnă un show şi o prezentare de modă, de la alegerea schiţei şi a materialului până la muzică, regie şi scenografie. Ceea ce fac şi eu astăzi“, a mai povestit el pentru „Adevărul“.
Alexandru Ciucu
Cunoscutul creator de costume bărbăteşti a prins microbul croitoriei de la tatăl său, Alexandru Ciucu Senior, inginer şi lucrător la atelierele de la APACA. Aşa se face că, încă de la şase-şapte ani, Alexandru Ciucu obişnuia să-şi peticească singur hainele. „Nu m-a luat nimeni să-mi arate meserie. Dacă asta ai în casă, cu asta te joci, începi să-ţi faci tu singur nişte lucruri. Ca băiat, ieşeam pe-afară cu prietenii şi obişnuiam să mai furăm cireşe, struguri, mere... Şi-mi mai agăţam pantalonii prin garduri. Eu îi luam repede şi mi-i coseam ca să nu mă certe mama. La un moment dat se prindea, că nu făceam eu cine ştie ce cusături, dar după aceea am început să le pun petice. Ţin minte că-l mai întrebam pe taică-miu de cusături şi le învăţasem pe cele mai trainice ca, dacă se rupea aţa la un moment dat, să nu se descoasă tot. Ţin minte că, la vremea respectivă, îmi părea mai rău după o pereche de pantaloni decât dacă mă zgâriam“, îşi aminteşte el amuzat.
După ce a terminat facultatea şi stagiul militar, Alex Ciucu a decis că a venit timpul să se implice în afacerea de familie. „Nu mi-am dorit niciodată să fac industrie, ca tatăl meu, dar nici altă soluţie nu vedeam, aşa că prima evadare a fost către comerţul de haine. Şi a fost momentul în care am hotărât că e bine să deschidem magazinul Tata&Fiul, în 1999, primul concept de magazin dedicat în totalitate îmbrăcăminţii clasice pentru bărbaţi“. Pentru a aprofunda trendurile modei internaţionale, tânărul designer a urmat cursurile institutelor Carlos Secoli şi Marangoni din Milano.