Vedete înstărite, puse pe furat

7 decembrie 2010   News

Au averi considerabile şi trăiesc mai toate în puf şi, cu toate astea, nu s-au dat în lături de la a fura câte un obiect de valoare mare sau nesemnificativă doar pentru că au considerat că li se cuvine. Iată câteva celebrităţi care n-au rezistat tentaţiei de a-şi însuşi diverse bunuri şi au fost prinse şterpelind:

Lindsay Lohan

Actriţa a fost declarată suspect în cazul unui furt de ceas Rolex în valoare de 35.000 de dolari, care i-a dispărut unui prieten de-ai vedetei. Dar acesta n-a fost singurul incident în care reputaţia lui Lindsay de fată cinstită a fost pătată. Ea a fost, de asemenea, acuzată de şterpelit cu altă ocazie, când au fost furate câteva bijuterii şi o haină de blană.

Megan Fox

Am zice că frumoasa de la Hollywood are tot ce şi-a dorit. Când colo, actriţei pare să-i lipsească anumite obiecte de valoare mică, pe care şi le-ar permite de altfel fără probleme. Aşadar Megan şi-a însuşit un gloss de buze dintr-un magazin Walmart din Florida. Drept pedeapsă pentru actul său necugetat, actriţei i s-a interzis să mai intre vreodată într-un astfel de shop.

Ceva în comportamentul şi în imaginea vedetei ne dădea de bănuit că ea nu e nicicum uşă de biserică, aşadar nu se surprinde să aflăm că fosta soţie a rockerului Kurt Cobain a „uitat” la un moment dat să mai returneze nişte bijuterii în valoare de 114.000 de dolari. Nu-i de mirare nici faptul că Love este dată în judecată pentru asemenea faptă.

Jennifer Capriati

Faimoasa jucătoare de tenis a fost arestată în 1993, la vârsta de numai 17 ani, după ce a luat un inel dintr-un mall fără să-l plătească. Ea şi-a explicat gestul prin „stresul incredibil de mare pe care i l-a adus celebritatea în viaţa ei”.

Actriţa din „Little Women” a devenit faimoasă în urma furtului pe care l-a pus la cale în California, în 2001. Ea şi-a îndesat în poşetă bunuri în valoare de 6.000 de dolari în timp ce se afla într-un magazin Saks din Beverly Hills. Din acel moment, reputaţia vedetei a avut de suferit din cauza gestului ei surprinzător şi ilegal.

Mai multe