Vedete invitate la Ziua Americii la Ambasada Statelor Unite din Bucureşti FOTO

5 iulie 2019   News

Ca în fiecare an, legaţia americană la Bucureşti a organizat un eveniment aniversar la care au fost invitaţi de la politicieni, la parteneri de business şi celebrităţi.

Recepţia anuală de la Ambasada Statelor Unite a fost găzduită de Hans Klemm şi soţia sa, care şi-au primit invitaţii cu căldura specifică americană, avându-i în capul listei oaspeţilor pe Klaus Iohannis şi pe Viorica Dăncilă, dar şi pe Codruţa Kovesi.

Evenimentul aniversar, care a avut ca temă centrală Apollo 11, prima misiune pe Lună, a început cu survolul avioanelor F16, la manşa cărora s-au aflat piloţi americani şi români. Ulterior, s-au intonat imnurile României şi al Statelor Unite ale Americii, iar preşedintele Klaus Iohannis şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, au susţinut câte un discurs.

În sprijinul tematicii de anul acesta, au fost invitaţi şi astronautul american NASA Anna Lee Fisher şi cosmonautul român Dumitru Prunariu, pentru a marca 50 de ani de la aselenizare. În 1978, Anna Lee Fisher a devenit una dintre primele femei astronaut a NASA, iar în 1981 Dumitru Prunariu a fost al 103-lea om şi primul român care a călătorit în spaţiu după încheierea misiunii de opt zile la bordul navei spaţiale Soiuz 40 şi al laboratorului spaţial Saliut 6.

De asemenea, a fost instalată şi o expoziţie comună organizată de Muzeul Naţional de Istorie şi Agenţia Spaţială Română şi panouri expoziţionale de la Institutul Naţional de Cercetări Aerospaţiale şi Proiectul Infrastructura Luminii Extreme - Fizica Nucleară de la Măgurele.

La eveniment au venit şi patru echipe de liceeni români care au concurat la ediţia din acest an a Campionatului Mondial de Robotică de la Detroit, "First Championship". Ei au avut şi un spaţiu special amenaj în curtea ambasadei SUA, unde au fost prezentaţi roboţii care îşi demonstrau capabilităţile.

Ambasada SUA a prezentat şi expoziţii de la Bell şi Motorola, două companii americane care, potrivit ambasadorului Hans Klemm, au jucat un rol important în programul spaţial al NASA.

Partea de divertisment a fost completat de o trupă de cântăreţi din forţele navale americane. Invitaţii au avut parte şi proiecţii cu lasere pe clădirea ambasadei. Jocul de lasere a prezentat forme ale astronauţilor, ale Pământului şi ale misiunii pe Lună.

Seara s-a încheiat printr-un concert susţinut de trupa Jukebox şi cu un video de vreo 2-3 minute în care au fost prezentatate imagini cu aselenizarea.

Printre cei care s-au bucurat de acest întreg spectacol s-au aflat fosta campioană la înot Camelia Potec, Irina Wagner (Wagner Arte), Dragoş Bucurenci, compozitorul Cristian Faur şi consilierul de travel Răzvan Pascu.

Mai multe