Vedete la nunta ca-n poveşti a regizorului Guy Ritchie, fostul soţ al Madonnei! Vezi pozele!

31 iulie 2015   News

Fostul soţ al Madonnei – cu care a fost însurat 8 ani şi căreia i-a oferit un fiu, Rocco John (15) – a avut parte de o ceremonie nupţială atipică şi fermecătoare, care a îmbinat distracţia cu glamourul – cadrul a fost natural, într-o grădină înverzită şi plină de ornamente de flori, cu vedere la păşuni şi dealuri ferite de ochi curioşi, însă invitaţii au fost dintre cei mai deosebiţi.

Regizorul de 46 de ani (“Snatch”, “RocknRolla”) şi modelul de 33 de ani, cu care are trei copii deja, au spus “Da” după 5 ani de relaţie, sub o boltă florală, la casa lor din Wiltshire, Anglia, în splendoarea zilei de joi. Cuplul a fost foarte fericit să îi aibă pe cei mai apropiaţi oameni din viaţa lor alături, familia şi vedete, precum Jason Statham şi Rosie Huntignton, Henry Cavill, David Beckham şi Brad Pitt. Da, Brad Pitt a participat la nunta aceasta şi nu la a bunului său prieten, Clooney!

Mirele celebru a purtat un costum alb, cu pălărie rustică, precum şi cavalerii săi de onoare, în timp ce mireasa lui, Jaqui, a purtat o rochie făcută la comandă de un designer couturier britanic, Philipa Lepley, din dantelă cu spatele gol şi trenă amplă. Accesoriile ei au fost florile, desigur, în stilul boho, purtând o coroană din flori de trandafir, care să se potrivească cu decorul extraordinar şi pitoresc de la casa Ashcombe, proprietatea cuplului de la ţară. A fost tot timpul ajutată de fiii lui Guy, Rocco şi David.

Ritchie s-a bucurat de petrecerea burlacilor la Chateau Mouton Rothschild, în Franţa, postând în mod activ poze pe Instagram, bucurându-se de vinuri scumpe de 1000$şi mese delicioase cu grupul său de prieteni. Mireasa lui s-a bucurat de o petrecere a burlăciţelor mai intimă, aproape de casa lor din Wiltshire.

Guy Ritchie şi Jaqui Ainsley s-au logodit în 2012, nunta survenind la 3 ani distanţă. Este prima relaţie serioasă de după divorţul de Madonna. Regizorul are 5 copii: un fiu de 15 ani cu Madonna, un fiu adoptat în 2005, David; cu noua lui mireasă are 3 copii – Rafael (4), Rivka (2) şi Levi (1).

Mai multe