Vedete prietene care au ajuns rivale
În lumea hollywoodiană, competiţia pare mai importantă uneori chiar şi decât prietenia. Dovadă stau atâtea vedete prietene care au ajuns rivale din cauza filmelor în care au jucat, din cauza muzicii, dar şi din cauza iubirii. Cert este că bătălia a fost de “care pe care”, iar prietenia a fost mai degrabă falsă sau din interes.
Care sunt aceste vedete prietene care au ajuns rivale?
Kary Perry & Taylor Swift
Celebrul caz al râcii dintre aparent prietenele Katy Perry şi Taylor Swift este binecunoscut presei. Mai ales de când popstarul mai tânăr a şi făcut o piesă hit, “Bad Blood” despre Katy! Asta pentru că, deşi au fost prietene apropiate din 2009 până în 2013, drumul vertiginos spre faimă şi succes al lui Taylor a scos-o din sărite pe bruneta de 31 de ani. Geloasă, aceasta ar fi încercat chiar să-i deturneze un turneu muzical rivalei sale. Astăzi, par să fi căzut la pace.
Kimberly Kardashian şi Paris Hilton
Alt exemplu de vedete prietene care au ajuns rivale este cel a două starlete de aceeaşi teapă: Paris Hilton şi Kim Kardashian. Ambele au bani cu nemiluita aproape din nimic, dar mai întâi a fost Paris. Kim K. a fost o vreme asistenta personală a blondei, până când a început să-şi dorească ce are şi şefa ei. Iată, azi, cum bruneta are familie celebră şi un nume mult mai controversat şi mai valoros decât al lui Paris, care declara cândva că ea “a construit-o pe Kim, iar familia Kardashian îi datorează viaţa lor”. Auch!
Gwyneth Paltrow şi Winona Ryder ar fi alt cuplu de vedete prietene care au ajuns rivale. Cele două ieşeau adesea acum ani buni de zile, ba chiar se şi consolau când era cazul. Asta până când blonda a găsit la prietena ei scenariul pentru “Shakespeare in Love” – pentru care s-a dus la audiţii în secret şi pentru care a şi luat Oscarul. Urât din partea lui Gwyn!
Heather Locklear şi Denise Richards sunt o pereche aparte de vedete prietene care au ajuns rivale. Normal, de vreme ce a doua s-a cuplat cu Richie Sambora, cu care Heather era căsătorită. Bine, în pragul divorţului, dar ca cele mai bune prietene să treacă la trădări sentimentale este de-a dreptul neplăcut.
Exemple de vedete prietene care au ajuns rivale, în final, se numără şi Blake Lively cu Leighton Meester, Tiffani Thiessen şi Jennie Garth ori Miley Cyrus cu Demi Lovato.
FOTO Getty Images, Hepta