Vedetele au descoperit misterele Iordaniei
Plin de contraste şi mistere, Iordanul a devenit în ultimii ani o destinaţie destul de exotică pentru turiştii din întreaga lume, iar odată cu această primăvară, va deveni mult mai accesibilă şi românilor.
George & Lorena Buhnici
La început de an, câteva vedete autohtone au descoperit, în premieră, obiectivele turistice şi minunile naturale pe care această ţară binecuvântată de natură le are. De la Marea Moartă şi până în inima deşertului, Iordania oferă surprize la tot pasul.
Andreea Gherasim, Ela Crăciun & Cosmin Tudoran.
Prima destinaţie pe care vedetele au descoperit-o a fost râul Iordanului, mai exact locul în care se spune că a fost botezat Iisus. Şi deşi controversa că acesta a fost botezat pe malul ce aparţine Israelului continuă, iordanienii au obţinut o acreditare de la Papă că ei sunt deţinătorii de drept ai locului sfânt.
Mihai Rădulescu, Lorena & George Buhnici şi Ela Crăciun pe malul Iordanului.
Ce-a de-a doua zi i-a găsit la cea care se vrea o minune a lumii moderne: Petra - oraşul de sub pământuri. Celebra poartă a trezoreriei a fost cel mai fotografiat obiectiv turistic. Locul săpat în stâncă îţi taie răsuflarea, iar casele foştilor băstinaşi sunt, şi astăzi, un motiv de a vizita această ţară pentru mulţi turişti. Până în prezent, UNESCO împreună cu statul iordanian au reuşit să descopere doar 35% din ceea ce era, cândva, capitala regatului Nabataean. Se spune că acesta a fost construit începând cu secolul 4 î.Hr. Petra a constituit mărul discordiei pentru multe imperii, fiind un teriroriu disputat de poporul nabataean, Imperiul Roman şi cel al Greciei Antice.
Ela Crăciun, George & Lorena Buhnici şi Cosmin Tudoran, în vizită la Petra.
Deşertul Wadi Rum, cunoscut şi sub numele de Valea Lunii, a fost descoperit de vedete printr-un tur Jeep Safari. Peisajele spectaculoase în care s-au filmat producţii celebre de la Hollywood: Star Wars - Rogue One, Marţianul şi Lawrence al Arabiei s-au transformat în adevărate decoruri de fotografiat pentru invitaţii celor de la Prestige Tours.
Ela Crăciun & Maria Andrei
După o plimbare cu cămila a urmat o cină tradiţională în mijlocul deşertului, unde, de altfel, se poate vedea apusul şi poţi rămâne peste noapte în corturile luxoase din oaza special amenajată. O experienţă unică, care nu trebuie ratată dacă ajungeţi în Iordania. De altfel, începând cu luna aprilie, în sistem charter, turiştii români se pot bucura de o excursie de 7 zile în Iordania, la hoteluri de 4 sau 5 stele şi cu excursia în deşert inclusă. Un pachet începe de la 720 euro/persoană pe sejur.
George & Lorena Buhnici
Ultima zi a fost rezervată „viitorului“, mai exact unei excursii pe Ayla Oasis, un cartier luxos pe malul Mării Roşii, în oraşul Aqaba. O investiţie de peste 3 miliarde $ şi un decor ce se vrea a fi un fel de The Palm din Dubai.
Cosmin Tudoran & Lorena Buhnici
O zi la plajă, un pranz tradiţional cu miel copt la jar, sub pământ, şi o lecţie de golf au fost definiţia unei zile perfecte de vară în miezul iernii. În curând, turiştii se vor putea bucura de o vacanţă de lux în Ayla, chiar lângă Palatul Regal din Aqaba, căci lanţul de hoteluri Hyatt va deschide aici un nou resort.
Ela Crăciun pe terasa unei vile de lux din Ayla şi la plajă.
Iată o galerie foto cu experienţa vedetelor în Iordania: