Vedetele, emoţionate până la lacrimi la avanpremiera unui film inspirat din fapte reale

26 iulie 2018   News

Prima vizionare a filmului ,,Supravieţuind pe mare" a avut loc la Cinema City, în cadrul evenimentului ,,Ladies Night", în care vedetele alături de fani, presă şi influenceri, au salutat lansarea emoţionantei poveşti de dragoste pe marile ecrane din România.

Dana Săvuică

Nicoleta Nucă, Dana Săvuică, Florentina Opriş, Jazzy Jo şi Claudia Ghiţulescu se numără printre primele celebrităţi care au avut ocazia să vizioneze în avanpremieră naţională „Supravieţuind pe mare".

Cu Shailene Woodley şi Sam Claflin în rolurile principale, drama romantică „Supravieţuind pe mare" este inspirată din experienţa adevărată trăită de un cuplu aventurier ale cărui întâlniri întâmplătoare îl conduce mai întâi către dragoste, apoi către aventura vieţii.

Navigatori împătimiţi, cei doi îndrăgostiţi, Tami Oldham şi Richard Sharp, nu şi-au imaginat nicio secundă că vor ajunge direct în mijlocul unuia dintre cele mai catastrofale uragane din istorie.

După trecerea furtunei, Tami se trezeşte într-o barcă serios avariată, lângă partenerul ei grav rănit. Fără nicio cale de ajutor, tânăra trebuie să găsească puterea şi hotărârea de a căuta soluţii de salvare pentru ea şi iubit.

„Supravieţuind pe mare" este o emoţionantă poveste despre determinare şi puterea iubirii care are premiera pe marile ecrane din ţară din 27 iulie.

Mai multe