Verdict tragic pentru Britney Spears: “Are capacitatea mintală a unui pacient aflat în comă”

8 octombrie 2020   News

În lupta pentru tutela cântăreţei, avocatul ei a scăpat o declaraţie dureroasă, care s-ar putea să o afecteze pe termen lung pe Britney.

În ultima şedinţă online susţinută în vederea revizuirii tutelei lui Spears, noi elemente ies la iveală, menite să prelungească custodia tatălui ei, Jamie Spears, asupra averii şi chiar asupra vieţii ei personale. Sam Ingham, avocatul lui Britney, a declarat că starea ei psihică este deficitară, mentalul putând fi asemuit cu cel al unui pacient în comă. A mai menţionat că nu se referă la starea fizică, ci doar la faptul că solista nu are capacitatea de înţelegere a lucrurilor, cu atât mai mult de a semna documente sau de a lua decizii majore. Ingham a mai adăugat că pacienţii aflaţi în comă au reprezentanţi legali şi de aceea ea ar avea nevoie de acelaşi tratament, cel puţin momentan. Dreptul de decizie totală asupra vieţii ei personale şi financiare îi aparţine tatălui ei încă de acum 12 ani, iar problemele psihice şi ieşirile în decor au făcut ca Britney să piardă custodia celor doi copii ai ei, aceasta fiindu-i atribuită fostului ei soţ, Kevin Federline. 

În conferinţa video ce a avut loc recent, avocatul ei a spus judecătorului că Spears nu mai vrea să cânte, în ciuda insistenţelor tatălui ei de a o convinge să-şi relansese cariera, cândva, prodigioasă. Judecătorul a vrut să audă asta chiar din gura lui Britney, acela fiind momentul în care avocatul a spus că momentan ea este incapabilă de a face declaraţii de natură legală.

Tot acest scandal are la bază dorinţa vedetei de a renunţa la monopolul impus de tatăl ei şi dividerea acestuia între el şi un fond financiar care să îi reprezinte ei mai bine interesele. Şi în ciuda faptului că atât avocatul ei, cât şi tatăl Jamie Spears susţin că solista nu dă semne de recuperare, sora ei, Jamie Lynn, îi sare în ajutor, susţinând că lumea nu are de ce să se îngrijoreze în ceea ce o priveşte.

Foto: Twitter, Getty Images

Mai multe