Vi-l amintiţi pe Mihai Călin? Cum arată vedeta la 24 de ani de la „Ştii şi câştigi”?

1 iulie 2019   News

Numele actorului Mihai Călin a ieşit la înaintare zilele acestea în cazul scandalului de la TNB, referitor la concedierilor masive. Acesta a fost unul dintre actorii care au participat la protestul din Piaţa Victoriei, denumit ”#Demnitate”.

Au trecut 24 de ani de când debuta în rolul de moderator al emisiunii „Ştii şi câştigi”, difuzat de postul de televiziune PRO TV. Pe atunci, Mihai Călin era o vedetă aflată la început de drum, străduindu-se să-şi facă un nume pe micile ecrane. Şi a reuşit! Emisiunea i-a adus capitalul de imagine dorit şi a ajuns să fie unul dintre cei mai iubiţi prezentatori TV.

În cele din urmă, Mihai Călin a lăsat televiziunea pentru iubirea lui adevărată: teatrul. De mai bine de douăzeci de ani, actorul joacă în piese de teatru şi filme. Ei bine, zilele trecute, a ieşit în stradă pentru a-şi apăra meseria şi drepturile care i se cuvin ca şi actor.

”Din punctul meu de vedere şi al conducerii sindicatului actorilor, dl Ion Caramitru, managerul general al Teatrului Naţional, care acum încearcă să facă ceva, să obţină fonduri, să deblocheze, dumnealui în ultimii ani a folosit foarte mult în interes propriu, personal o mare parte din activitatea teatrului. A condus în mod dictatorial, în mod autocrat, folosind o mare parte din resursele teatrului pentru propriul avantaj financiar. Mare parte din spectacole sunt regizat şi jucate de dumnealui", şi-a început Mihai Călin discursul la Digi 24.

Actorul susţine că inclusiv legea a fost modificată astfel încât Caramitru să poată să conducă nestingherit Teatrul Naţional: „Nu există concurs. Dacă altcineva vrea să vină şi să participe în concurs, nu are voie".

”Am avut şi discuţii personale, că sunt anumite probleme şi am fost întotdeauna respinşi în mod brutal. Şi de aceea am ajuns cu un memoriu la ministru, ca să căutăm un dialog, încă nu avem o reacţie. Răspunsul direcţiei şi în cadrul unei şedinţe a fost execrabil. Am primit nişte răspunsuri, cred că sunt redactate de dl Onisei, directorul adjunct, bun specialist pe legislaţie, un răspuns plin de minciuni, obraznic, pur şi simplu dispreţuitor. Multora dintre oameni le e frică să spună despre probleme, pentru că au contracte pe un an şi tuturor le e frică de Caramitru ca de cancer să vorbească", a fost declaraţia lui Mihai Călin.

Mai multe