Viaţa Evei Longoria

15 septembrie 2015   News

Este una dintre cele mai apetisante actriţe, în ciuda staturii minione, are simţul umorului şi a fost una dintre “Nevestele disperate” care au cucerit audienţa micului ecran. Care este viaţa Evei Longoria, dincolo de faimă?

Viaţa Evei Longoria pe micile ecrane

Cu toate că s-a făcut remarcată cel mai mult cu rolul amuzant şi plin de sex-appeal al Gabriellei Solis, în celebrul “Desperate Housewives”, în 2004, Eva a început cu mult mai devreme cariera în lumina reflectoarelor. După ce a participat la numeroase concursuri de frumuseţe în adolescenţă şi tinereţe, viaţa Evei Longoria a luat o întorsătură frumoasă, pentru cariera de actriţă, când a primit un rol constant în serialul fără sfârşit, “Tânăr şi neliniştit”, din 2001 până în 2003, pe când avea 26-28 de ani. Iar din 2004, marele rol al cuceritoarei Gabrielle Solis a ridicat-o la nivel de actriţă celebră în lumea Hollywoodului, căci serialul a rulat 8 ani. Opt ani din viaţa Evei Longoria care i-au cimentat faima care o urmăreşte şi acum.

Viaţa Evei Longoria înainte de faimă

Eva Jacqueline Longoria s-a născut pe 15 martie 1975, în Corpus Christi, Texas, fiind cea mai mică dintre cele patru surori crescute de părinţii lor la fermă. Cine s-ar fi aşteptat ca actriţa să fi urmat în paralel drumul artistic – interpretări în piesele de teatru ale facultăţii – cu cel medical, absolvind Facultatea de kinetoterapie?

În martie 1998, viaţa Evei Longoria a fost încununată treptat de succes: după ce a câştigat concursul de frumuseţe local ca Miss Corpus Christi, la 23 de ani, a primit şi şansa de-a concura la un show de talente în Los Angeles. Concurs pe care l-a şi câştigat, graţie farmecului ei înnăscut şi abilităţilor de-a interpreta, şi care a convins-o să urmeze marele ei destin: celebritatea la Hollywood.

Viaţa Evei Longoria în lumina reflectoarelor Hollywoodului

Primele roluri primite de bruneta focoasă cu sânge latin au fost unele mici, În “Beverly Hills” 90210 şi “Spitalul de Urgenţă”, dar şi în “Tânăr şi neliniştit”. Faima a răsărit în “Neveste disperate”, unde Eva s-a remarcat nu doar ca actriţă foarte bună, ci şi ca sex-simbol, foarte rapid. Un an mai târziu, Eva câştigă mai multe premii pentru performanţa ei, chiar şi Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă într-un serial, în 2006! Şi numărul unu în lista Maxim a celor mai hot femei celebre, doi ani la rând.

Viaţa Evei Longoria, de la micile la marile ecrane

De la serialul care a consacrat-o, Eva Longoria a ajuns să joace în “Harsh Times” (2005, cu Christian Bale), „The Sentinel” (2006, cu Michael Douglas) sau “The Heartbreak Kid” (2007, cu Ben Stiller). La final de 2012, actriţa câştiga chiar 400.000 de dolari per episod, devenind una din cele mai bine plătite staruri de televiziune din lume.

Însă viaţa Evei Longoria nu se învârte doar în jurul filmelor. Frumoasa brunetă este implicată în acţiuni caritabile, susţinând familiile şi copiii de origine latină care suferă de cancer, cât şi tinerii cu probleme de dezvoltare, prin propria fundaţie, Eva’s Heroes.

Viaţa amoroasă a Evei Longoria

Bruneta, acum în vârstă de 40 de ani, a avut destul ghinion în dragoste. După ce a fost căsătorită cu Tyler Christopher, actor, timp de 2 ani, până în 2004, s-a recăsătorit în anul divorţului cu starul baschetului Tony Parker, care i-a fost infidel şi de care a divorţat în 2010. Fericirea pare să fi răsărit în viaţa Evei Longoria odată cu fermecătorul Jose Antonio Baston, afaceristul mexican cu care actriţa are o relaţie din 2013. Una foarte fericită şi plină de pasiune, din câte vedem în pozele surprinse de paparazzi în vacanţele acestora!

FOTO Getty Images, Cinemagia.ro

Mai multe