Victor Socaciu, audiat de DIICOT

15 ianuarie 2018   News

Artistul, fost consul al României la Montreal, e nevoit acum să dea explicaţii în faţa anchetatorilor. Iată despre ce este vorba.

La fel ca Alexandru Arşinel, cântăreţul Victor Socaciu a fost chemat la audieri, în această dimineaţă, la DIICOT, pentru că ar fi primit un “transplant preferenţial”. Este vorba despre acelaşi dosar controversat al medicului Mihai Lucan, acuzat de delapidare şi suspectat că s-a îmbogăţit folosind banii şi aparatura Institutului de la Cluj.

Fostul deputat PSD a fost chemat pentru audieri în calitate de martor. El a ajuns la sediul DIICOT după ora 7:30.

Victor Socaciu a fost supus în anul 2009 unui transplant renal, fiind operat la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca de către medicul Lucan. El a primit doi rinichi de la o fetiţă de 10 ani, Mai mulţi pacienţi aflaţi pe lista de aşteptare au fost testaţi, dar numai folkistul, pe atunci deputat PSD, a fost compatibil, spuneau atunci medicii de la Cluj. Ei au fost nevoiţi să îi transplanteze amândoi rinichii, pentru că unul singur n-ar fi făcut faţă pentru organismul adult.

Citeşte şi:

Alexandru Arşinel, audiat la DIICOT

Alexandru Arşinel, despre controversatul său transplant

Marina Almăşan îl dă în judecată pe Victor Socaciu

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a acuzat că artistul ar fi beneficiat de un tratament preferenţial, însă acesta din urmă a respins acuzaţiile.

”Cei doi rinichi puteau salva vieţile a doi copii, verişori, Gabi şi Viorel Bora. Gabi suferise două transplanturi nereuşite, iar de fiecare dată i se promitea că următorul rinichi va fi şi cel valabil. Problema celor care nu erau transplantaţi era fie că nu erau suficient de importanţi, nu aveau bani sau nu aveau imagine de oferit. Socaciu şi Arşinel nu aveau bani, dar ofereau imagine, care urma să fie convertită în bani prin clinica privată Lukmed, care avea astfel mai mulţi clienţi care veneau la maestru”, a precizat Emanuel Ungureanu.

În replică, Victor Socaciu a declarat în decembrie: „Am făcut o analiză la domnul profesor Lucan şi după câteva luni am fost chemat pentru că se ivise ocazia transplantului şi s-a constatat că era o foarte bună compatibilitate. Ca atare, am fost operat. Asta e tot. Nu e vorba de niciun tratament preferenţial. Domnul ex-ministru ar trebui să aibă şi probe, pentru că aşa este deontologic. Dar văd că în România nu mai este nevoie de probe. Se pare că unii oameni vor să iasă în spaţiul public agăţându-se de nume mai cunoscute”.

Săptămâna trecută, în acelaşi dosar au fost audiaţi, tot ca martor, actorul Alexandru Arşinel şi Emil Boc, primar al municipiului Cluj-Napoca.

Victor Socaciu a renunţat la funcţia de consul general la Montreal acum un an.

Mai multe