Victoria a plecat cu mare stil de la petrecerea de 50 de ani: în cârca lui David Beckham

23 aprilie 2024   News

Mare petrecere, mare a fost, căci fosta Posh Spice a schimbat prefixul, a împlinit 50 de ani. După multele surprize oferite, inclusiv o imagine istorică cu trupa Spice Girls reunită, cuplul Beckham și-a făcut ieșirea triumfal.

În jurul orei 3 dimineața, David și-a luat soția pe sus și a scos-o din incintă! Imaginile sunt savuroase.

După un chef de pomină, Victoria a declarat ziua sa drept ”cea mai frumoasă noapte”. Iar dimineața soțul atent a extras-o din incintă ca într-un film siropos de romantic: în cârcă.

David Beckham și-a purtat soția în spate și așa au plecat din clubul exclusivist privat din Mayfair, unul din cartierele de elită ale Londrei.

Pe 17 aprilie diva a împlinit 50 de ani, iar în weekend starurile și-au dat întâlnire pentru a o celebra pe faimoasa creatoare de modă.

Accidentarea pe care a avut-o la un picior și-a spus însă cuvântul, căci Victoria și-a făcut apariția la party cu cârjele. Este posibil ca tot această problemă să fi condus și la ieșirea romantică ulterioară.

La petrecerea care a făcut furori în social media au fost invitate multe nume mari ale filmului și muzicii, precum Eva Longoria, Tom Cruise, Salma Hayek, Rosie Huntington-Whiteley și Jason Statham sau Marc Anthony și soția lui, Nadia Ferreira.

N-au lipsit, așa cum era de așteptat, nici cei patru copii mari ai soților Beckham, Brooklyn, Romeo, Cruz și Harper, toți cât se poate de eleganți în ținutele lor de gală, la un eveniment care a rivalizat cu unul de covor roșu.

Cu toate acestea, imaginile au dus și la o reacție mai puțin plăcută din partea anumitor fani. Căci în social media, internauții au criticat-o pe divă cum că ar fi abuzat de Photoshop, scrie DailyMail.

În unele imagini, Victoria a apărut oarecum ciudat, în altele nu i se vedea un braț, ceea ce a reprezentat subiect de discuție foarte intens.

Dincolo de Photoshop sau nu, există și imaginile oficiale de pe agenții și se poate observa că Victoria arată spectaculos la 50 de ani, soțul ei la fel și un lucru este cert: s-au distrat copios la Londra, orașul cel mai drag sufletului lor.

Foto: Profimedia

Mai multe