Victoria şi David Beckham, alături de cei patru copii, într-un shooting de familie

4 septembrie 2018   News

Au împlinit 19 ani de mariaj şi le-au dat tuturor peste nas cu dovezile lor recente de afecţiune, în ciuda tuturor acelor zvonuri care persistă despre căsnicia lor care ar fi pe butuci.

Nici vorbă de aşa ceva, iar ediţia de octombrie a revistei Vogue UK vine să confirme aceste lucru. Cei şase magnifici apar într-o şedinţă foto extraordinară în cadrul iconicei publicaţii, care-i arată într-un cadru familiar şi amuzant, cu părinţii întinşi pe irabă, în timp ce copiii sunt implicaţi într-o bătaie cu pistoalele cu apă. 

Chiar şi cockerul spaniel al familiei, Olive, a avut onoarea să apară în acest shooting solar.

Victoria, în vârstă de 44 de ani, a tranşat toate aceste bârfe legate de relaţia cu soţul ei, David Beckham, declarând următoarele: "De 20 de ani, oamenii tot inventează lucruri despre relaţia noastră, aşa că David şi cu mine suntem obişnuiţi să ignorăm aceste prostii şi să ne vedem de viaţa noastră. Dar aceste neadevăruri îi afectează pe cei din jurul nostru, iar asta nu este drept", spune fosta Posh Spice în interviu.

Interesant este că fostul star al fotbalului englez lipseşte din fotografia de copertă, în care Victoria apare doar alături de cei patru copii ai ei, Brooklyn, 19 ani, Romeo, 16 ani, Cruz, 13 ani, şi Harper, 7 ani.

Foto: Mikael Jansson/Vogue

Mai multe