VIDEO Conchita Wurst, „o lady specială“, la cabaretul Crazy Horse

3 noiembrie 2014   News

Travestitul austriac, care a câştigat concursul Eurovision 2014, a evoluat pentru prima dată, joi seară, pe scena cabaretului Crazy Horse din Paris, unde va continua să apară în calitate de invitat special până pe 15 noiembrie.

Travestitul austriac, care a câştigat concursul Eurovision 2014, a evoluat pentru prima dată, joi seară, pe scena cabaretului Crazy Horse din Paris, unde va continua să apară în calitate de invitat special până pe 15 noiembrie.

Primul travestit din istorie invitat să apară pe scena de la Crazy Horse - considerat un veritabil "templu" al nudităţii feminine, înfiinţat în 1951 -, Conchita Wurst a prezentat joi seară în faţa publicului şi a presei două dintre cele trei acte create special pentru ea, în costume realizate de Jean-Paul Gaultier şi cu o regie asigurată de coregrafa Bianca Li.

Prezentată de managerii cabaretului Crazy Horse ca "un artist liber, care se joacă cu convenţiile, cu multă graţie şi umor", Conchita Wurst (al cărei nume real este Thomas Neuwirth), în vârstă de 25 de ani, a urmat în calitatea sa de invitat special unor artiste celebre care s-au produs pe scena acestui teatru, precum actriţa franceză Clotilde Coureau, starleta Dita von Teese şi cântăreaţa Arielle Dombasle.

Cu o ţinută vestimentară care s-a înscris în stilul acelora purtate de legendarele dansatoare de la Crazy Horse, Conchita Wurst, purtând corset şi o rochie lungă şi transparentă, a interpretat "Rise Like A Phoenix", cântecul cu care a câştigat ediţia din acest an a concursului Eurovision. La picioarele sale, şase dansatoare de la Crazy Horse, goale şi în poziţii languroase, purtau la rândul lor bărbi false, declanşând uimire şi, uneori, râsete în rândul spectatorilor.

În al doilea număr din acea reprezentaţie, Conchita Wurst a purtat o rochie scurtă, în nuanţe aurii şi argintii, fiind acompaniată de şase dansatoare cu sânii goi, care au purtat pantaloni aurii, în spiritul spectacolelor de varietăţi din anii '70.

"În lumea mea, orientarea sexuală, culoarea pielii şi religia nu reprezintă lucruri importante", a spus Conchita. După încheierea reprezentaţiilor sale de la Crazy Horse, Conchita va finaliza înregistrările pentru primul ei album de studio.

De asemenea, ea va cânta pe 3 noiembrie, la Viena, în faţa secretarului general al ONU Ban Ki-moon.

Conchita Wurst şi Ban Ki-moon vor susţine fiecare discursuri pentru a promova toleranţa şi drepturile homosexualilor.

Secretarul general al ONU spune că abia aşteaptă să se întâlnească cu Conchita Wurst, pe care o consideră "o legendă culturală", potrivit purtătorului său de cuvânt, Stéphane Dujarric.

Această întâlnire specială va reprezenta o bună ocazie pentru secretarul general ONU "să îşi reînnoiască sprijinul faţă de comunitatea LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali).

Foto: pagina oficială

Mai multe