VIDEO Irinel Columbeanu a vorbit despre traiul la azil: „N-am ajuns așa de rău!”
Vizibil schimbat la față, fostul milionar român stă acum la azilul din Ghermănești unde a fost cazată Zina Dumitrescu, fiind îngrijit de aceeași echipă a lui Ion Cassian.
Irinel Columbeanu s-a retras la un azil din Ilfov, pentru a putea primi îngrijirile de care are nevoie, odată cu înaintarea în vârstă. Fostul milionar a fost deja vizitat de echipa de filmare de la Kanal D, dar ieri a mers personal în studioul Prima TV, împreună cu noul său binefăcător, Ion Cassian, pentru a vorbi despre noua sa viață.
Întrebat de Cristi Brancu de ce a luat această decizie, fostul afacerist a spus că: „Și tatăl meu a fost aici și cunoșteam despre ce este vorba. Iar acolo unde am locuit până în prezent, locuind singur, am gândit că dacă mi se înrăutățește starea fizică, dacă mi se întâmpla ceva nu avea nimeni cum să mă îngrijească. Și atunci, beneficiind de experiența anterioară, când l-am vizitat de multe ori pe tata acolo și știam despre ce este vorba, am luat legătura cu domnul Cassian, am văzut că este încă în funcțiune acest centru pentru seniori și am hotărât să mă instituționalizez aici”, a spus el în cadrul emisiunii „Exclusiv VIP”, unde a mers însoțit de Ion Cassian, proprietarul căminului de bătrâni din Ghermănești, unde a locuit, de altfel, și creatoarea de modă Zina Dumitrescu în ultima partea a vieții.
Ce le spune Irinel Columbeanu celor care spun despre el „ce a fost și ce a ajuns!”? „Păi, n-am ajuns așa de rău, fiindcă eu mă simt foarte bine acolo și voi sta acolo sper cât mai mult. În rest, eu acolo socializez cu ceilalți colegi și mi-am dat seama că toată lumea este foarte bine îngrijită și nimeni nu este luat peste picior, că ce caută acolo”.
Întrebat dacă are regrete, fostul milionar a spus că „Nu am regrete și cred că lucrurile se vor aranja bine și pentru Irina, cât și pentru Monica, din tot ce mi s-a întâmplat mie. Nu are legătură cu subiectul nostru faptul că am ajuns să locuiesc acolo, dar întotdeauna credința mea a fost că Dumnezeu le va aranja pe toate așa cum consideră că urmează să fie mai bine pentru tine.”
Dar chiar și acum, prietenii îi sunt alături. „M-au vizitat foarte mulți prieteni. (...) Fosta mea prietenă, Oana, m-a vizitat acolo. Și astăzi am avut o vizită destul de surprinzătoare, o doamnă care și-a manifestat dorința să mă viziteze acolo și o cheamă Anne Marie.”
Totuși, Irinel Columbeanu are nevoie nu doar de vizite, ci și de sprijin financiar, lucru confirmat și de Ion Cassian. „Financiar, nu stau cine știe ce bine, am mai avut tentative din a-mi revitaliza din vechile afaceri, însă nu au fost încununate de succes.”
Ce spun Irina și Monica Gabor despre această situație? „Pe mine m-a impresionat că și Irina mi-a trimis niște bani, a ținut ea să-mi trimită. Nu m-am sfătuit cu ea. Au fost doar anunțate, și ea și Monica. Le-am trimis poze de-acolo, ca să vadă. Monica nu mi-a trimis niciun mesaj. Irina m-a căutat de câteva ori, m-a sunat și prin video call, dar ceea ce mi-a transmis Monica a fost faptul că s-a bucurat de hotărârea pe care am luat-o, ca de altfel foarte mulți prieteni ai mei, a spus că e o hotărâre înțeleaptă și m-a înțeles. Acum, am mai citit și eu diverse comentarii pe internet, nu toată lumea consideră așa, dar eu țin să le adresez persoanelor preocupate de soarta mea că mă simt foarte bine aici la căminul domnului Casssian și am de gând să rămân aici cât s-o putea. (...) Nu mi-am bătut joc de viața mea, din contră. Am avut grijă de alte persoane, mă refer la fiica mea și la fosta mea soție.”
FOTO: capturi TV