VIDEO OSCAR: Discursul lui Jared Leto: dedicat Ucrainei, mamei şi suferinzilor de HIV

3 martie 2014   News

Ce poate fi mai tare decât părul seducător al artistului? Păi, discursul său! Câştigătorul Oscarului pentru cel mai bun actor în rol secundar, în filmul Dallas Buyers Club, a reuşit

Ce poate fi mai tare decât părul seducător al artistului? Păi, discursul său! Câştigătorul Oscarului pentru cel mai bun actor în rol secundar, în filmul Dallas Buyers Club, a reuşit să emoţioneze şi să uimească nu doar prin prestaţia sa excepţională, dar şi prin faptul că discursul său de mulţumire la ediţia 86 a galei Academiei de Film a atins subiecte-cheie ale momentului.

Jared a mulţumit familiei sale, care are o poveste uimitoare, a mulţumit echipei, dar şi celor care au pierdut bătălia cu virusul HIV, a dedicat trofeul şi celor discriminaţi pentru ceea ce sunt şi alegerile pe care le fac, dar şi-a exprimat susţinerea şi faţă de situaţia critică din Ucraina.

Înduioşător, sincer, unic şi lipsit de frivolităţi - aşa cum ar trebui să fie orice mesaj al unui om exemplar, în faţa lumii. Iată discursul solistului trupei de success internaţional, 30 Seconds To Mars:

“Către colegii mei nominalizaţi, sunt mândru că am avut parte de o asemenea călătorie împreună. Mă simt umil şi am tot respectul pentru voi toţi. Mulţumesc Academiei. În 1971, în Bossier City, Louisiana, era o adolescentă însărcinată cu al doilea copil. Lăsase liceul şi era o mamă singură, dar cumva a reuşit să-şi construiască o viaţă mai bună pentru ea şi copiii ei. Şi-a încurajat copiii să fie creativi, să muncească din greu şi să facă ceva special. Acea fată e mama mea, care se află aici cu mine. Voiam doar să spun că o iubesc. Mulţumesc pentru că m-ai învăţat să visez. Fratele meu, Shannon, cel mai bun frate mai mare din lume: eşti un artist adevărat. Îţi mulţumesc din suflet că am fost împreună în această aventură incredibilă şi nebună, care e 30 Seconds to Mars, şi pentru faptul că eşti cel mai bun prieten al meu.

Către toţi visătorii lumii acesteia, care se uită la noi în această seară, din locuri precum Ucraina şi Venezuela, voiam să vă spun că suntem aici, în timp ce luptaţi să… să vă îndepliniţi visele, să trăiţi imposibilul… Ne gândim la voi, astăzi. Şi mai este un lucru special faptul că mulţi oameni m-au ajutat să ajung aici. (…) Şi celor 36 de milioane de oameni care au pierdut lupta cu SIDA şi voi, celor de acolo, care v-aţi simţit nedreptăţiţi din cauza a cine sunteţi şi pe cine iubiţi, astăzi stau aici, în faţa lumii cu voi şi pentru voi. Vă mulţumesc din suflet.”

FOTO REUTERS

Mai multe